Menu
in

Alegeri UK, rezultate finale: Conservatorii câștigă și fac guvernul

Conservatorii au obținut 331 de mandate în noul parlament, cu cinci mai multe decât minimul necesar de parlamentari pentru a forma noul guvern.

Rezultatele finale din cele 650 de circumscripții arată astfel, potrivit BBC: Partidul Conservator – 331 de mandate; Partidul Laburist – 232 de mandate; Partidul Național Scoțian (SNP) – 56 de mandate; Partidul Liberal Democrat – 8 mandate; Partidul Democratic Unionist – 8 mandate; Sinn Fein – 5 mandate; Plaid Cymru (Țara Galilor) – 3 mandate; Partidul Social Democrat și Laburist – 3 mandate; Partidul Unionist Ulster – 2 mandate; UKIP – un mandat; Partidul Verzilor – un mandat.



În ceea ce privește procentele obținute de partide, acestea sunt: Conservatorii – 36,9%; Laburiștii – 30,4%; UKIP – 12,6%; Liberal Democrați – 7,9%; SNP – 4,7%; Verzii – 3,8%.

Farage nu mai este liderul UKIP

Nigel Farage a demisionat din funcția de lider al UKIP după înfrângerea zdrobitoare suferită de partidul său la alegerile de joi, 7 mai. Farage nu a reușit nici să câștige mandatul pentru care a candidat, în circumscripția South Thanet. După aflarea rezultatelor, liderul UKIP a declarat că, pe plan personal se simte foarte fericit, pentru că i s-a luat o mare presiune de pe umeri.

El s-a declarat dezamăgit de sistemul electoral britanic din cauza căruia partide precum UKIP și Verzii, cu milioane de voturi nu au luat decât câte un mandat în parlament. El a mai dat și exemplul SNP care, cu mai puțin de jumătate din voturile obținute de UKIP, a luat 56 de mandate de parlamentari.

„Cred că a venit timpul pentru o reformă politică reală, autentică și radicală, iar UKIP va fi partidul care o va desfășura”, a declarat Farage.

Și liderul liberal-democraților, Nick Clegg, a demisionat din fruntea partidului său, distrus, practic, la alegerile generale.

Clegg a spus, extrem de emoționat după ce a văzut rezultatele: “În mod evident, rezultatele au fost mai rele decât mi-am închipuit. Îmi asum întreaga responsabilitate și îmi anunț demisia din poziția de lider al liberal-democraților. În ultimii șapte ani a fost un privilegiu și o onoare să conduc acest partid cu cei mai rezistenți, curajoși și remarcabili oameni”.

Principalii perdanți ai alegerilor de joi rămân laburiștii, care, în ciuda sondajelor ce îi plasau umăr la umăr cu rivalii conservatori nu au reușit să obțină rezultatul scontat. Mai mult, ei au pierdut 26 de mandate, cu toate că au fost în opoziție.

Liderul laburistilor, Ed Miliband, și-a anunțat demisia și a precizat că l-a sunat pe oponentul David Cameron, pentru a-l felicita.

“Acesta nu este discursul pe care doream să-l țin. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru rezultatele alegerilor. Le cer iertare colegilor care și-au pierdut locurile”, a declarat politicianul pentru The Telegraph. În fruntea laburiștilor va venit Harriet Harman, vicepreședintele partidului.

A crescut lira sterlină

Ca efect al câștigării alegerilor de către conservatori, lira sterlină a urcat cu 1,5%, la 1,5475 dolari pe unitate, după un maxim de 1,5523 dolari pe unitate atins în timpul tranzacţiilor. La jumătatea lunii aprilie, lira a coborât la 1,4575 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultimii cinci ani.

Moneda britanică a înregistrat vineri şi cea mai mare creştere în raport cu euro după începutul anului 2013. Astfel, euro a coborât cu peste 2%, la 72,36 pence pe unitate, după un minim de 72,19 pence, cel mai redus nivel după 30 aprilie şi cu mult sub maximul ultimelor trei luni, de 74,82 pence consemnat în ziua precedentă.

“Rezultatul surprinzător al alegerilor, în care Partidul Conservator ar putea obţine majoritatea, este bun pentru liră”, a declarat Adam Myers, director pentru Europa în domeniul tranzacţiilor valutare la Credit Agricole, citat de Mediafax.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version