50 de parlamentari conservatori s-au revoltat împotriva propriul partid atunci când liderul Camerei Comunelor, Andrew Lansley, a anunțat, joi, 5 decembrie, că nu va mai avea loc niciun fel de dezbatere pe legile imigrație până anul viitor, potrivit The Independent.
Cei 50 așteptau să voteze, până la sfârșitul lui 2013, amendamentul care să prevadă prelungirea restricțiilor pe piața muncii pentru români și bulgari, chiar dacă o astfel de măsură ar fi fost împotriva tratatelor europene.
Theresa May: Cerem UE modificarea criteriilor liberei circulaţii
Potrivit The Independent, „rebelii” conservatori îl îndeamnă pe premier să sfideze Bruxelles-ul și să păstreze restricțiile pentru lucrătorii din România și Bulgaria.
Ei, se mai arată în articolul citat, au încercat chiar să forțeze un vot cu privire la această problemă, înainte de Crăciun.
Comisarul Reding îi taie elanul lui Cameron: Libera circulaţie nu se negociază