in

Anglia ar putea renunța la sistemul semafor. Cei nevaccinați vor sta în carantină indiferent din ce țară vin

Guvernul britanic „va renunța la sistemul semafor și se va concentra în schimb asupra faptului că cei care călătoresc sunt sau nu vaccinați.”

Clasarea țărilor s-ar putea încheia, deși se așteaptă ca categoria roșie să rămână pentru destinațiile cu risc ridicat pentru care sunt necesare 11 zile de carantină la hotel.

Regulile pentru turiștii complet vaccinați ar rămâne, probabil aceleași, ei fiind scutiți de carantină din oricare dintre țări ar veni.

În prezent, aceștia trebuie să facă două teste – unul cu 72 de ore înainte de a călători înapoi în Marea Britanie și al doilea în termen de două zile de la sosirea acasă. Acesta din urmă trebuie să fie PCR.

Reguli mai stricte pentru cei nevaccinați

Oamenii nevaccinați se bucură în prezent de aceleași reguli ca și cei cu vaccinați, atunci când se întorc din țările de pe lista verde, dar trebuie să se autoizoleze timp de 10 zile după ce se întorc din țările de pe lista galbenă, scrie Daily Mail.

Este probabil ca regulile pentru cei nevaccinați să fie mai stricte decât cele din prezent, în sensul că aceștia ar trebui să stea în carantină indiferent din ce țară vin.


Propunerile sunt încă în faza de planificare și nu s-a luat încă nicio decizie fermă cu privire la acest lucru.

Românii nu mai intră în carantină în Anglia, indiferent dacă s-au vaccinat sau nu. Când intră în vigoare noua LISTĂ VERDE

Următoarea revizuire formală a sistemului de clasificare a țărilor în Marea Britanie va avea loc până la 1 octombrie 2021.

Luni, CEO-ul  Aeroportului Gatwick, Stewart Wingate, a cerut eliminarea totală a testelor pentru călătorii care sunt vaccinați.

„Alte țări au făcut acest lucru, iar sectoarele lor de aviație se recuperează mult mai repede, rezervările din Europa revenind de două ori mai repede decât în ​​Marea Britanie”, a spus acesta.

Guvernul a confirmat că dorește să introducă pașapoartele de vaccinare pentru cluburile de noapte până la sfârșitul lunii septembrie.

Potrivit acestei scheme, clienții ar fi obligați să demonstreze că au făcut cele două doze de vaccin Covid-19 pentru a putea intra în cluburi și la alte evenimente.


Anglia ar putea renunța la sistemul semafor. Cei nevaccinați vor sta în carantină indiferent din ce țară vin…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 3.7]




Un român din UK, fost militar, le transmite celor din diaspora să nu se întoarcă acasă: „România nu e pregătită deloc să vă primească”

Un român din UK, fost militar, le transmite celor din diaspora să nu se întoarcă acasă: „România nu e pregătită deloc să vă primească”

creșterea taxelor

NINO va fi mai mare de la anul. Creșterea taxelor în Marea Britanie, legiferată de parlament