in

Anglia: Localnicii din Devon și Cornwall, revoltați de invazia turiștilor. „Întoarceți-vă și duceți-vă naibii!”

„Turn around and f*** off!”, le transmit localnicii din Devon și Cornwall miilor de turiști care au început să vină în vacanță în stațiunile din sudul și sud-vestul Angliei.

Potrivit Daily Mail, o mulțime de rulote s-au îndreptat în acest weekend către cele două zone ale Angliei, după ce orice fel de interdicție de călătorie a fost ridicată.

Unii dintre localnici se tem că relaxarea va duce la un al doilea vârf al pandemiei de coronavirus și de aceea au devenit furioși pe vizitatorii cărora le cer să facă calea întoarsă.

Un banner lung de șase metri a fost pus pe un pod din localitate ce trece peste autostrada A30, unul dintre principalele drumuri pentru turiști către Cornwall.

Cu toate acestea, întreprinzătorii din domeniul turismului și ospitalității s-au bucurat de mulțimea vizitatorilor care au venit în zonă după ridicarea restricțiilor.

Nikki Mulliner, în vârstă de 38 de ani, manager al pub-ului Shipwrights din Plaidstow, a declarat pentru The Times: „Am fost puțin speriată, dar a fost minunat să avem atât de mulți oameni care s-au oprit la noi, pentru că nu aștepți să se întâmple asta într-un pub. Oamenii s-au bucurat să stea la masă și să consume băuturi. ”

Român rănit grav după ce s-a aruncat de la 60 de metri de pe stânca Durdle Door din Dorset – VIDEO

Un bucătar al unui restaurant din zonă a spus că localnicii ar trebui să îi întâmpine cu bucurie pe turiști, dar sunt îngrijorați un pic de cazurile de coronavirus.

„Atitudinea oamenilor este foarte relaxată. Nu poartă măști și merg pe străzi ca și cum nu există nicio grijă în lume. Toți vrem să înceapă din nou comerțul, dar nimeni nu pare să păstreze distanța”, a spus bucătarul.

Șeful biroului de turism din Cornwall a criticat sloganul afișat de localnici ca fiind „ofensiv și de neiertat”.

Malcolm Bell, directorul executiv al Visit Cornwall, a declarat că străinii sunt bineveniți, iar regiunea, care se bazează foarte mult pe turism, are nevoie disperată de banii lor.

Poliția Devon & Cornwall a anunțat că s-a ocupat de peste 1.000 de incidente pe 4 iulie.

Haos pe litoralul românesc: turismul se va prăbuşi, peste un milion de români vor rămâne pe drumuri

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

BBC: China în alertă. Caz de ciumă bubonică, un oraș întreg este în carantină

Breaking News 💥: Marea Britanie nu mai este pe lista neagră a României, se reiau zborurile în 7 iulie