Menu
in

Anglia: Unde va fi OBLIGATORIU să purtați mască, de mâine… ATENȚIE! Va fi obligatorie nu doar în magazine

Purtarea măștilor va fi obligatorie în Anglia, începând de mâine, 24 iulie, în mai multe incinte, după ce miniștrii cabinetului Boris Johnson au ajuns la un consens.

Astfel, măștile nu vor fi obligatorii doar în magazine, așa cum anunțase în prealabil premierul, ci și în cafenele, restaurante take away și în incinta băncilor.

Noua lege urmează să intre în vigoare de mâine, a confirmat un ministru al Cabinetului.

Însă în mii de magazine din Anglia este posibil ca regulile să nu fie respectate, scrie Daily Mail.

Ministrul Brandon Lewis a declarat că măștile trebuie purtate în magazine, bănci și atunci când ridicați o comandă de mâncare – dar nu dacă mâncați la un restaurant.

Cei care nu vor respecta regula pot fi amendați cu până la 100 de lire sterline.

Poliția din Marea Britanie boicotează regulile guvernului. NU îi amendează pe cei care intră în magazine fără mască

Însă, cu mai puțin de 24 de ore înainte de intrarea în vigoare, există acuzații că „apar două mesaje diferite” care nu oferă suficientă claritate.

Întrebat despre purtarea măștilor în bănci, ministrul Lewis a spus: „Da. Când ești afară, când ești în aer curat, când te miști, evident virusul este mai puțin probabil să se transmită. Când te afli într-un mediu închis, cum ar fi transportul în comun, comerțul cu amănuntul și te afli într-un spațiu cu alte persoane, străini, atunci este corect și potrivit să porți o mască.”

În ceea ce privește băncile, ministrul a menționat: „După cum spun, este vorba de toate punctele de vânzare cu amănuntul și, da, băncile de pe străzile noastre sunt de asemenea magazine de vânzare cu amănuntul.”

Masca obligatorie se extinde în cea mai mare parte a Spaniei: sunt din ce în ce mai multe amenzi pentru cei care nu o poartă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version