Menu
in

Apelul UJRP: SOS presa românească, hoţii nu pot fi paznici ai democraţiei

Viena, 27 aprilie 2016 – Patronii penali au acaparat presa românească. Uniunea Jurnaliştilor Români de Pretutindeni, cu sediul la Viena, face un apel către ziariştii din România şi organizaţiile profesionale şi sindicale din presă, pentru declanşarea unei dezbateri publice cu privire la starea presei din România.

 

Imaginea presei româneşti conduse de patroni penali afectează credibilitatea informaţiilor şi aruncă mari dubii cu privire la obiectivitatea instituţiilor româneşti de presă. Dacă presa este câinele de pază al democraţiei, hoţii nu pot avea acest rol.

Astăzi, 27 aprilie, a fost reţinut încă un patron important din presa română: Cristian Burci, patronul trustului Adevărul și al televiziunii Prima Tv, este acuzat de procurorii DIICOT de fapte penale. Pe site-ul Adevărul se spune că “Ziarul Adevărul nu este vizat de ancheta DIICOT. Ancheta se referă la presupuse ilegalităţi comise la o fostă firmă din Olt a lui Cristian Burci, patronul ziarului.” Ca şi cum patronul se dedublează, devine apărător al adevărului în momentul în care păşeşte pragul redacţiei, apoi iese şi se întoarce la faptele sale penale. Slaba sindicalizare a ziariştilor din România şi dispariţia Clubului Român de Presă face ca afirmaţiile despre “independenţa editorială” a redacţiilor să fie greu de crezut. Există şi excepţii, dar în general presa românească este sub călcâiul proprietarului.

Şirul patronilor de presă care au fost arestaţi este foarte lung. Înainte de Cristian Burci de la Adevărul au ajuns după gratii Dan Voiculescu, şeful Antenelor, Adrian Sârbu, bossul trustului Pro, Dan Adamescu, proprietarul României Libere, Dan Andronic, proprietar la Evenimentul Zilei, pentru a-i cita doar pe titularii celor mai importante instituţii mass media din România.

Capitalul cel mai de preţ al unei publicaţii este credibilitatea. Până la un punct se poate crede în independenţa editorială a ziariştilor, dar este imposibil de crezut că în condiţiile în care instituţiile de presă din România sunt falimentare, cineva investeşte doar de dragul adevărului. Nu ne putem face că nu vedem manipularea din presa românească. Nu se poate numi informaţie obiectivă.

Am fost întrebat de multe ori în străinătate: “Care este echivalentul din România al cotidianului Corriere della Sera? Care este echivalentul The Times?” Întrebări la care nu se mai poate răspunde. Din cauza patronilor penali, presa românească este într-o cumplită criză de credibilitate. Cum să cred în anchetele anticorupţie ale unui ziar când patronul aceluzi ziar a fost ridicat de mascaţi? În acelaşi timp, informaţii importante nu mai ajung la public, blocate de interesele încrucişate care se întâlnesc în redacţii. Presa puternică este un important antidot împotriva corupţiei, presa slabă este un sprijin pentru corupţi.

Uniunea Jurnaliştilor Români de Pretutindeni trage un semnal de alarmă şi cheamă jurnaliştii din România la o dezbatere publică privind patronatele din presă şi redactarea unei propuneri legislative care să protejeze independenţa editorială în România.

Iată primele propuneri ale UJRP: Persoanele cu condamnări penale nu pot fi proprietari sau administratori, nici direct, nici prin intermediari, ai instituţiilor mass media. În cazul în care sunt implicaţi în anchete în curs, controlul acestora asupra instituţiei mass media se suspendă până la definitivarea situaţiei. Schimbarea proprietarului trebuie să aibă acordul a jumătate plus 1 din jurnaliştii din instituţia respectivă.

Aşteptăm propuneri pentru text şi pentru o întâlnire la adresa ujrp.org@gmail.com. Anunţăm că în scurt timp va fi lansat site-ul ujrp.org, care va centraliza şi publica toate aceste propuneri, supunându-le dezbaterii publice.

Uniunea Jurnaliştilor Români de Pretutindeni

Sorin Cehan – preşedinte

Ujrp – Martinstrasse 54/L/1 1180 Viena, Austria

ujrp.org@gmail.com

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version