Poliția din Dagenham a început să caute casele în care românii stau claie peste grămadă, în urma reclamațiilor vecinilor.
Potrivit Barking and Dagenham Post, polițiști, ofițeri de imigrație și reprezentanți ai consiliului local au descins la o casă închiriată pe numele unor români, în urma unor plângeri cu privire la numărul celor care locuiesc acolo.
În cele trei dormitoare ale casei din Chadwell Heath unde, potrivit legii, nu pot sta mai mult de cinci persoane, locuiau cel puțin opt, cinci bărbați și trei femei. Niciunul nu avea cheile de la locuință, motiv pentru care au fost somați să o părăsească în termen de șapte zile.
Într-o cameră erau cinci saltele, se arată în articolul menționat, iar locatarii pretindeau că sunt acolo de cu o noapte în urmă.
Cei cinci au spus că au închiriat camera de la un chiriaș pe nume Constantin, tot român, și au spus că zece dintre ei au ajuns cu microbuzul săptămâna trecută.
La fața locului a fost prezent și un polițist român, care a fost și translatorul echipei de control. Pentru a-și dovedi eligibilitatea de a rămâne în Marea Britanie, cei controlați trebuie să demonstreze, pe parcursul unei luni, că sunt angajați cu forme legale, studenți, persoane auto-suficiente, persoane care desfășoară activități independente sau sunt în căutare de muncă, a declarat unul dintre ofițeri de imigrație.
La o altă casă locuită tot de români au fost găsiți 12 adulți care locuiau în trei camere, mult peste limita admisă de cinci persoane. Două saltele se aflau în magazia din grădină.
Proprietarul a pretins că nu știa câți oameni locuiesc în casă.
„Aceste practici au devenit tot mai frecvente. Problemele au crescut în ultimii ani, vom vedea o mulțime de proprietăți suprapopulate”, a declarat Eliz Bojte, de la Consiliul din Dagenham.