in

ATENȚIE! Vacanțele internaționale – INTERZISE! Cei care vor să iasă din Marea Britanie vor fi amendați cu 5.000 de lire sterline

O nouă lege privind călătoriile internaționale va intra în vigoare de luni, 29 martie, și va prevedea amenzi mai ridicate, de 5.000 de lire sterline, pentru cei care doresc să părăsească Marea Britanie dar nu prezintă un motiv rezonabil.

De asemenea, este posibil ca până la sfârșitul acestei săptămâni, Franța să fie adăugată pe lista roșie a țărilor din care se intră în carantină la hotel, scrie Daily Mail.

Asta pentru că oficialii din domeniul sănătății sunt din ce în ce mai îngrijorați de creșterea numărului de cazuri ale variantei sud-africane a coronavirusului de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Un ministru a sugerat chiar că întregul continent ar putea fi inclus pe lista roșie, din cauza problemelor în privința vaccinării.

De asemenea, este posibil ca restricțiile privind călătoriile să nu se ridice până în luna august.

Nu se mai iese din Marea Britanie decât cu declarație și dovezi. Doar călătoriile ESENȚIALE sunt permise de luni


Ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, conduce un grup de lucru care va raporta până pe 12 aprilie despre cum și când pot fi ridicate interdicțiile pentru călătoriile neesențiale în străinătate. Însă acest lucru nu poate veni mai devreme de 17 mai, potrivit foii de parcurs oficiale a premierului Johnson.

Interdicția de călătorie nu se aplică celor care merg în zona de călătorie comună din Insulele Canalului, Insula Man și Republica Irlanda, cu excepția cazului în care aceasta nu este destinația finală.

Se aplică, de asemenea, scutiri pentru cei care au nevoie să călătorească pentru muncă, studii, pentru obligații legale sau pentru a vota, dacă se mută, vând sau închiriază proprietăți, din anumite motive de îngrijire a copiilor sau pentru a fi prezenți la o naștere, pentru a vizita o rudă aflată pe moarte sau un prieten apropiat, pentru a participa la o înmormântare, pentru cei care se căsătoresc sau pentru a participa la nunta unei rude apropiate sau din motive medicale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]




Război la Londra între clanurile interlope din România. Rudele celui tăiat de Duduieni jură răzbunare: „Iau 20 de ani de pușcărie…”

Boris Johnson spune că al treilea val de COVID va ajunge în Marea Britanie din Europa