in

Bărbat cu astm cronic, obligat să poarte mască în avion: „Am simțit că toată lumea era împotriva mea”

Un bărbat cu astm cronic care are grave probleme de respirație spune că a fost obligat să poarte mască într-un avion Easy Jet, cu toate că avea un document guvernamental care îl scutea de acest lucru.

Compania aviatică și-a cerut scuze după ce unul dintre piloții săi a fost filmat amenințând că îl va scoate pe pasager din avion, arată BBC.

Bărbatul avea o scutire care a fost respinsă de echipaj, în călătoria sa din Insula Jersey către Aeroportul Gatwick din Londra.

Purtarea măștii în transportul public din Marea Britanie este obligatorie, dar există și excepții pe motive de vârstă, sănătate sau dizabilități.

Pasagerul, pe care BBC îl numește Nick pentru a-i proteja identitatea, a spus că nu poate purta nimic în jurul feței sau gâtului, deoarece are astm cronic. „Pur și simplu îmi este greu să respir”, spune el. „Simt o centură de oțel în jurul pieptului”.

Nick a tipărit un card oficial de scutire de pe site-ul guvernului, înainte de a zbura în insula Jersey pentru a-și vedea familia, în august.

Cardul a fost acceptat la dus, dar în călătoria de întoarcere echipajul i-a spus că nu este valabil și că va trebui să poarte mască.

Filmare ȘOC! Scandal într-un tren din Anglia. Un ofițer de poliție încearcă să încătușeze un pasager care nu purta mască în tren: „Nu trebuie să port mască, punct!”

Nick a refuzat. „Personalul a venit să-mi vorbească de șase ori. Întârzierea de 30 de minute a fost considerată ca fiind din vina mea și fiecare vizită a dus la o mai mare ostilitate în rândul pasagerilor”, a detaliat Nick.

„Am fost insultat, am strigat, am râs. Am simțit că toată lumea este împotriva mea”, a spus bărbatul.

Filmările arată cum pilotul refuză să accepte cardul de scutire și spune că dacă Nick nu va accepta masca, va fi dat jos din avion.

În cele din urmă, omul a acceptat, dar spune că acest lucru i-a cauzat hiperventilarea în timpul zborului de o oră.

„E mai terifiant decât să fiu insultat de 100 de pasageri, dar în cele din urmă am simțit că nu am de ales”, a declarat Nick.

Într-o declarație a companiei aeriene se arată: „Ne-am actualizat recent politicile în conformitate cu recomandările recente ale guvernului britanic, astfel încât, pe lângă un certificat medical, clienții să poată furniza, în mod alternativ, un document relevant de pe un site guvernamental. Ne pare rău că această nouă politică nu a fost cunoscută de echipaj cu această ocazie”.

Compania aeriană a descris comportamentul lui Nick ca fiind „perturbator”, dar un pasager, care nu a vrut să fie numit, a spus că omul s-a comportat „calm” într-o „situație stresantă”.

„Nimănui nu părea să-i pese de starea lui. Personalul ar fi trebuit să-l îndepărteze de ceilalți pasageri pentru a purta conversația în privat”, a declarat persoana respectivă pentru BBC.

Astăzi începe ediţia centenară a renumitului Festival de la Salzburg, spectatorii vor fi însă nevoiți să poarte mască

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„COVID-ul lung”, o formă înspăimântătoare a bolii care a schimbat lumea. Ce simptome acuză cei infectați

„COVID-ul lung”, o formă înspăimântătoare a bolii care a schimbat lumea. Ce simptome acuză cei infectați

Londra: Se prăbușesc podurile istorice de peste Tamisa. La Repubblica: „Nu sunt bani pentru reparații”

Londra: Se prăbușesc podurile istorice de peste Tamisa. La Repubblica: „Nu sunt bani pentru reparații”