in

Belgienii, revoltați: „O Românie coruptă preia președinția UE. Motive serioase de îngrijorare”

Publicația belgiană rtbf.be a publicat miercuri un articol intitulat „O Românie coruptă preia președinția UE ”, în care analizează capacitatea țării noastre de a face față acestei provocări.

„După Austria, a venit rândul României să preia președinția rotativă a UE pentru șase luni. O mutare criticată”, scriu jurnaliștii belgieni, care îl citează pe președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Acesta a declarat că executivul de la București nu a înțeles pe deplin ce presupune să deții președinția europeană.

Conform lui Jean-Michel De Waele, profesor de științe politice, „Europa are motive serioase să se îngrijoreze” și „este păcat că se îngrijorează atât de târziu”.

„Guvernul român este concentrat complet pe afacerile de corupție din sânul guvernării și încearcă să evite închisoarea, pentru o parte dintre membrii săi. Este singurul lucru de care este interesat în prezent. Așadar, pot exista îndoieli că afacerile europene vor avea prioritate, în timp ce unele măsuri de pe agenda Guvernului român riscă să fie sancționate de Comisia Europeană”, a declarat pentru rtbf.be Jean-Michel De Waele.

Totodată, politologul, când face referire la Liviu Dragnea, folosește și cuvântul „sau alți mafioți de la putere”.

„Obiectivul acestui Guvern este de a împiedica trimiterea la închisoare a unui anumit număr de politicieni sau miniștri, fie că așteaptă o condamnare, fie că au fost condamnați, și ca atare, să revizuiască sistemul judiciar din România, în afara standardelor UE. Este doar una dintre probleme, printre altele, ca gestionarea fondurilor europene, dar și faptul că România nu este centrul lumii”, a mai spus Jean-Michel De Waele.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra. Suspect arestat în legătură cu uciderea românului Tudor Simionov, în noaptea de Revelion

Revelion cu scandal la Londra. Mai mulți români acuză: „Cea mai jalnică organizare. Nu puteai să te atingi de mâncare”