in

Boris Johnson a făcut o criză de nervi în parlament. Opoziția l-a numit „mincinos în serie”

Premierul Boris Johnson a avut un schimb de replici dur, azi, 28 aprilie, în Parlamentul Britanic, cu liderul laburist Keir Starmer, pe subiectul fondurilor pentru renovarea apartamentului său.

Johnson, foarte indignat, a insistat că „a plătit eu însumi pentru renovare” și a respectat codul ministerial, în ciuda faptului că Comisia Electorală a spus că există „motive întemeiate de suspiciune” că legea ar fi putut fi încălcată în urma controversatei renovări.

Dar, în timp ce Sir Keir i-a cerut „să răspundă la întrebare”, el a evitat în repetate rânduri să spună dacă cele 58.000 de lire sterline din fondurile Partidului Conservator au fost utilizate pentru lucrări, înainte de a rambursa banii.

„Am plătit pentru asta”, a spus el. „Am acoperit costurile.” Johnson a adăugat că i-a cerut noului consilier independent pentru afacerile ministeriale să analizeze dacă trebuie să facă „orice” declarație ulterioară ”. „Aștept cu nerăbdare să știu ce are de spus Comisia Electorală”, arată Daily Mail.

Dar liderul laburist a respins cele spuse de Boris Johnson: „Premierul nu a răspuns la întrebare, știe că nu a răspuns la întrebare, nu răspunde niciodată la întrebare”.

Boris Johnson, acuzat că ar fi spus că preferă „o grămadă de cadavre” decât un alt lockdown. Premierul neagă

Cu fața roșie de furie, premierul a negat categoric că ar fi spus că ar prefera să vadă „o grămadă de cadavre” decât să declanșeze un alt lockdown. „Nu am spus aceste cuvinte”, a spus el. „Ceea ce cred eu este că lockdown-ul este un lucru mizerabil.”

Miniștrii au încercat disperat să-l susțină pe Johnson, în timp ce parlamentarii din opoziție l-au numit „mincinos în serie” pentru renovarea apartamentului de 88.000 de lire sterline – pentru care ar fi folosit 30.000 de lire sterline din fonduri publice – și comentariile despre „grămezile de cadavre”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Acordul comercial între UE și Marea Britanie, ratificat de Parlamentul European: „Un eșec pentru ambele părți”

Anglia: Români, sclavi la o spălătorie auto. Trei bărbați sunt judecați pentru „muncă forțată”