Marea Britanie se luptă cu crizele alimentară, de combustibili și de forță de muncă, dar premierul Boris Johnson este optimist și promite schimbarea.
El a admis în fața Congresului Partidului Conservator că schimbarea pentru care a optat Marea Britanie la Brexit „va fi dificilă și de durată”. Boris Johnson apreciază însă că decizia în favoarea Brexitului va duce țara către un viitor mai bun.
Imaginile cu rafturile goale din supermarketurile din Marea Britanie contrazic însă optimismul premierului și arată exact amploarea acestor crize.
Marea Britanie se confruntă cu o lipsă de angajați în unele sectoare cheie, ceea ce duce la blocaje ale livrării de combustibil și alimente consumatorii britanici fiind cei afectați.
Boris Johnson a vorbit despre planurile pentru ca în Marea Britanie să fie salarii mai mari, pregătire mai bună, economie performantă și productivitate crescută.
Criza combustibilului în UK: Doar 27 de șoferi din UE au aplicat pentru vize de muncă
„Nu vom reveni la modelul vechi și perimat al salariilor mici și productivității reduse. Răspunsul nu este să revenim la imigrația necontrolată pentru a menține salariile mici, ci la controlarea imigrației și la a nu o folosi drept scuză pentru a nu investi în forța de muncă, în instalații și echipamente”, a promis Johnson.
Marea Britanie se îndreaptă „către o economie cu salarii mari, competențe ridicate, productivitate ridicată și fiscalitate redusă”, a insistat șeful executivului de la Londra, atrăgând însă atenția că tot acest proces necesită timp și va fi dificil.
„Pentru aceasta au votat britanicii la referendumul din 2016, apoi în 2019 când la alegerile legislative au dat Partidului Conservator o largă majoritate pe care acesta nu a mai avut-o din anii ’80”, a mai spus Johnson în discursul său.
Doar 127 de cereri pentru vize temporare
Cu o zi în urmă el le sugerase transportatorilor să rezolve problema deficitului de șoferi de camion crescând salariile, pentru a face acest sector mai atractiv, nu căutând forță de muncă ieftină din străinătate.
Johnson a spus însă că s-au primit numai 127 de solicitări de eliberare a unor vize temporare pentru șoferi de camion, deși guvernul său a acceptat să acorde 5.000 de astfel de vize pentru șoferi străini care să se angajeze pe un astfel de post în Marea Britanie.
Un reprezentant al acestui sector a apreciat că numărul redus al acestor solicitări este o consecință a faptului că vizele aprobate de guvernul britanic sunt doar pe termen scurt, fiind valabile numai până în luna martie, ceea ce le face să fie puțin atractive.
Cresc impozitele
Pe de altă parte, premierul britanic și-a apărat planul deja anunțat de creștere a unor impozite pentru a compensa deficitul bugetar provocat de pandemie și a finanța sectorul sanitar și asistența socială, invocând-o pe Margaret Thatcher, fostul premier considerată un exemplu model al conservatorilor britanici, despre care a susținut că „nu ar fi ignorat meteoritul care s-a prăbușit peste finanțele publice”.
Dar luna trecută, trecând peste îngrijorarea din partidul său, Boris Johnson a anunțat printre măsurile preconizate o nouă taxă pentru sănătate și asistență socială, în urma aplicării căreia contribuțiile sociale ale angajaților și angajatorilor vor crește cu 1,25%, cu un procent asemănător urmând să crească și impozitul pe dividendele din acțiuni.
Marea Britanie se confruntă cu probleme mari privind livrarea de combustibil în ultimele săptămâni. Avertismentele din industrie sunt că aprovizionarea cu alimente ar putea fi afectată în perioada de dinainte de Crăciun.
Criza se datorează în principal situației critice de pe piața muncii în ceea ce privește lipsa șoferilor de camioane și angajați străini, problemele fiind agravate de pandemia Covid și de Brexit, dar și de salariile mici și condițiile de muncă.
…Supermarketurile din Marea Britanie rămân fără alimente. Penurie de lapte și legume, dar Boris Johnson este optimist…