in

Boris Johnson: Marea Britanie nu urmărește înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere

boris putin

Marea Britanie se concentrează să protejeze ucrainenii de război și nu urmărește să îl înlăture pe Vladimir Putin, a declarat premierul Boris Johnson.

Declarația sa vine în contextul în care președintele american Joe Biden spunea că Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”.

Premierul britanic Boris Johnson a pledat miercuri, 30 martie, pentru „continuarea intensificării sancțiunilor” împotriva Rusiei până la retragerea tuturor soldaților ruși din Ucraina.

O încetare a focului în războiul în Ucraina nu ar fi un motiv suficient pentru ridicarea sancțiunilor impuse guvernului de la Moscova, a declarat Boris Johnson în fața parlamentarilor britanici.

„În opinia mea, ar trebui să continuăm să intensificăm sancțiunile până la plecarea ultimului soldat rus din Ucraina”, a adăugat el.

Întrebat dacă aceasta vizează și Crimeea anexată de Moscova în 2014, Johnson a răspuns: „Așa cum am spus, (până când) toate aceste trupe (rusești) vor părăsi Ucraina.”

Vladimir Putin a trimis submarine nucleare în apropierea Marii Britanii, după invadarea Ucrainei

Guvernul britanic, a spus el, „ia în considerare o creștere a sprijinului pentru ucraineni, în timp ce aceștia se apără”.

Boris Johnson vrea reformă în Georgia și Ucraina

În același timp, Boris Johnson a apreciat că ar trebui gândită o „reformă completă a întregului sprijin oferit unor țări precum Georgia și Ucraina”, astfel încât în loc să li se ofere o perspectivă de aderare completă la NATO, țările occidentale să le înarmeze pentru ca Rusia să nu le poată invada.

În cursul audierii din Camera Comunelor, Johnson a reiterat faptul că o schimbare de regim la Moscova „nu este obiectivul guvernului britanic”, adăugând că Londra încearcă „să ajute la protejarea” ucrainenilor împotriva violenței „barbare” a forțelor ruse.

„Să fim absolut clari, nu este obiectivul guvernului britanic și este foarte, foarte important ca toată lumea să înțeleagă acest lucru. Ne propunem pur și simplu să ajutăm la protejarea poporului ucrainean și să îl protejăm împotriva unei violențe absolut barbare și nerezonabile”, a explicat premierul britanic, potrivit Reuters.

Întrebat despre comentariul lui Biden, care a spus că „Putin nu poate rămâne la putere”, Johnson a declarat în fața comisiei parlamentare că înțelege „frustrările pe care oamenii le simt” în legătură cu acesta.

„A dori o schimbare de guvern în sine nu este un lucru ignobil… acesta este obiectivul multor politici democratice”, a declarat Johnson.


…Boris Johnson: Marea Britanie nu urmărește înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

soldații ruși

Spionii britanici: Soldații ruși și-au doborât propriile avioane și refuză să execute ordinele

arme nucleare

Bombardiere rusești dotate cu arme nucleare, în spațiul aerian al UE