Menu
in

Boris Johnson: „Putem scăpa de coronavirus în trei luni dacă respectăm reguli stricte”

Marea Britanie poate să scape de epidemia de coronavirus în trei luni dacă toți respectăm reguli stricte noi, a promis Boris Johnson astăzi, în conferința de presă zilnică.

Într-o pledoarie adresată națiunii, în această seară, premierul a subliniat că întreaga țară ar putea trece peste cea mai gravă criză în trei luni, dacă toți și-ar face datoria acum – înainte să fie prea târziu.

Boris Johnson i-a rugat încă o dată pe britanici să nu mai meargă la puburi, să practice distanțarea socială și să lucreze de acasă, dacă pot.

„Vă rog, vă rugăm să urmați acest sfat”, a spus el, în timp ce le-a mulțumit cetățenilor pentru eforturile de până acum.

Oferind națiunii o rază de speranță în unele dintre cele mai întunecate zile ale Marii Britanii de după război, el a promis britanicilor că există o lumină la capătul tunelului, scrie The Sun.

„Cu o acțiune nemiloasă, hotărâtă, colectivă și cu progres științific, vom reuși”, a spus premierul.

Boris a făcut apel către oameni să nu intre în panică și să renunțe să mai facă stocuri – după zile întregi în care magazinele au fost golite de britanici.

Primul ministru a refuzat să excludă închiderea pub-urilor și a restaurantelor pentru a încerca să oprească răspândirea, dar nu a dat niciun indiciu dacă această măsură se va lua în curând.

El a promis din nou că un pachet de măsuri vitale pentru a ajuta britanii.

Boris a spus în această seară: „Vom avea grijă de oamenii care suferă cu adevărat, vom direcționa sprijinul nostru către ei, mai întâi”.

Guvernul britanic dă asigurări că Londra nu se închide: „Nu există nicio restricționare a călătoriilor în sau din Londra”

Coronavirus: Guvernul britanic pune la bătaie 330 de miliarde de lire sterline pentru a ajuta afacerile afectate de criză

Prim-ministrul a subliniat că a început un studiu aleatoriu pe primii pacienți, care ar putea ajuta la vindecarea acestora.

De asemenea, sunt negocieri în curs pentru a cumpăra un nou test de anticorpi care va arăta dacă cineva a avut virusul, a spus el.

Dacă funcționează, „vom cumpăra literalmente sute de mii din aceste truse, cât mai curând practice”, a promis premierul.

Premierul a promis că nu i se va spune nimănui să nu își părăsească locuința, așa cum se întâmplă în Italia și Franța.

El a promis: „Nu vom spune în niciun caz oamenilor că nu trebuie să meargă la muncă. Nu există nicio perspectivă ca noi să dorim să oprim transportul public la Londra.”

Premierul a implorat angajatorii să nu concedieze oameni.

„Gândiți-vă foarte atent înainte de a începe să renunțați la personal. Ar trebui să vă susțineți angajații, așa cum noi, guvernul, susținem afacerile britanice”, a mai spus Boris Johnson.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version