Menu
in

Boris Johnson are vești bune: „Românii din UK nu trebuie să fie deloc îngrijorați”

Ministrul de Externe al Regatului Unit, Boris Johnson a afirmat, într-un interviu acordat Agerpres, în urma vizitei în țara noastră, că românii din Marea Britanie „nu ar trebui să fie deloc îngrijorați” în legătură cu situația lor după Brexit, deoarece „sunt membri extrem de valoroși ai societății noastre”.



„Am fi nebuni să îi lăsăm să plece înapoi în România”, a declarat ministrul de Externe al Regatului unit. Însă, a mai spus el, după ieșirea din blocul comunitar, Regatul Unit va rămâne deschis pentru persoanele „cu talent, ambiție și hotărâre” și își va controla singur sistemul de imigrație.

Boris Johnson a avut luni, 25 septembrie, o întrevedere cu șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu, în contextul unui mini-turneu pe care îl efectuează în aceste zile la Praga, București și Bratislava, după discursul de vineri, de la Florența, al premierului Theresa May privind Brexit-ul.

«Cât de îngrijorați ar trebui să fie românii care lucrează și locuiesc în Marea Britanie după Brexit?»

Boris Johnson: «Nu cred că ar trebui să fie deloc îngrijorați. Nu ar trebui să își facă griji, deoarece sunt membri extrem de valoroși ai societății noastre. Îi iubim. Au o contribuție uriașă la economia Regatului Unit, la cultura britanică.

Am fost primar al Londrei. Când mergi prin Londra, vezi o mulțime de magazine românești, români care lucrează în toate domeniile. Credem că sunt o jumătate de milion de români în Regatul Unit. Am fi nebuni să îi lăsăm să plece înapoi în România. Vrem să îi păstrăm, vrem să ne asigurăm că se simt în siguranță și că drepturile lor sunt protejate.

Nu am mai fost în România de mulți ani. Dar mă bucur foarte mult să fiu aici. Mă aflu aici pentru că am vrut să vin direct de la discursul de la Florența al prim-ministrului (Theresa May — n.r.), în care a explicat ce vrea să facă. După Brexit, vrem să protejăm drepturile românilor în Marea Britanie. Să garantăm aceste drepturi. Și să ne asigurăm că sunt garantate de instanțele din Regatul Unit. Însă aceste instanțe vor putea de asemenea să fie atente la jurisprudența, la dreptul Curții Europene de Justiție. Obiectivul nostru este să ne asigurăm că cetățenii români din Regatul Unit se simt în siguranță.»

«Cât de dificil va fi pentru români să meargă în Marea Britanie după Brexit?»

«M-am ocupat de cel mai divers oraș din lume. Cred că erau 300 de limbi care se vorbeau pe străzile Londrei, inclusiv româna, bineînțeles. A fost un avantaj economic uriaș. A dus la inovație, la industrii noi dinamice, cum ar fi tehnologie, media, modă, orice. Asta înseamnă economia Marii Britanii. Nu ne vom închide. Dacă oameni cu talent, ambiție și hotărâre vor să vină, vom continua să fim deschiși. Dar vom avea un sistem pe care noi îl controlăm, nu Bruxellesul. Asta este diferența. Ne vom ocupa singuri de sistemul nostru de imigrație»

Tot interviul pe siteul Agerpres.

Unul dintre „părinții Brexit” vine în România. Va discuta cu Meleșcanu despre situația românilor după Brexit

Boris Johnson cere în Camera Comunelor respingerea sumelor cerute de UE

Boris Johnson, supărat pe UE: „Ne retragem din negocieri și nu plătim nimic. UE trebuie să ne plătească pe noi”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version