in

Boris Johnson vrea să îi convingă pe britanici să meargă pe jos și cu bicicleta. Program de 2 miliarde de lire sterline


Premierul britanic Boris Johnson a anunțat lansarea unui ambițios plan economic menit să stimuleze mișcarea, punându-se accent pe mersul pe jos și mersul cu bicicleta.

El a promis mii de kilometri de noi piste de biciclete și biciclete disponibile pe bază de vouchere ca părți ale noului plan de relansare economică a Marii Britanii.

De asemenea, noua schemă guvernamentală oferă bonuri de reparație, în valoare nominală de 50 de lire sterline, pentru biciclete.

Totodată, din această seară se poate aplica pentru achiziționarea unuia dintre cele 50.000 de vouchere inițiale, disponibile online, pe baza principiului „primul venit, a primul servit”.

Tichetele „Fix Your Bike” – repară-ți bicicleta – ale guvernului sunt eliberate în tranșe „pentru a ajuta la gestionarea capacității” și astfel încât schema să poată fi monitorizată înainte de a fi extinsă mai pe larg, precizează Executivul britanic.

Rețeaua Halfords spune că are mii de locuri disponibile în fiecare zi pentru clienții care doresc să își aducă bicicletele în magazine pentru a identifica eventualele defecțiuni care ar putea fi remediate în cadrul schemei.

Atenție! Noi restricții de viteză în centrul Londrei. Primarul Khan: „Scăderea vitezei salvează vieți”

Mii de kilometri de noi piste pentru biciclete protejate, antrenamente pentru copii și adulți, precum și crearea primului oraș din Marea Britanie cu emisii de carbon zero sunt, de asemenea, parte din planurile de promovare a ciclismului și a mersului pe jos.

În plus, medicii de familie din zonele din Anglia cu o stare de sănătate precară vor fi încurajați să prescrie ciclismul pacienților capabili să acceseze bicicletele prin intermediul dispensarelor locale.

Toate măsurile fac parte dintr-un plan al executivului în valoare de două miliarde de lire sterline, destinat dezvoltării mersului pe jos şi utilizării bicicletelor de către britanici, activități deja în creștere, de la începutul pandemiei de COVID-19.

„Fie că este vorba de a ajuta oamenii să fie sănătoși și de a scădea riscul de a se îmbolnăvi sau de a îmbunătăți calitatea aerului și a reduce blocajele în trafic, mersul pe bicicletă şi mersul pe jos joacă un rol uriaș în abordarea unora din cele mai mari provocări de sănătate şi de mediu cu care ne confruntăm”, a declarat premierul Boris Johnson.

Locuiești în Italia și îți cumperi bicicletă nouă sau un scooter electric? Primești 500 de euro




mască judeţ

Masca devine OBLIGATORIE şi pe stradă într-un judeţ din România. «Se vor aplica cele mai mari amenzi», anunţă prefectul

Premierul Boris Johnson, avertisment ȘOCANT: „Sunt semne ale unui al doilea val în Europa”