Menu
in

Boris merge cu acordul în Parlamentul de la Londra: „Avem numărul necesar de voturi”

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a transmis că Guvernul Boris Johnson are numărul de voturi necesare în Camera Comunelor pentru a putea adopta acordul privind Brexit, negociat cu liderii Uniunii Europene, relatează site-ul postului BBC preluat de Mediafax.

Oficiali ai Executivului de la Londra au transmis duminică că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie, în pofida scrisorii formale trimise de premierul britanic Boris Johnson, prin care cere o nouă amânare pentru Brexit, dat fiind faptul că sâmbătă Camera Comunelor a aprobat amendamentul Letwin care impune amânarea procesului Brexit.

Dominic Raab și-a exprimat încrederea în faptul că vor exista sufienți membri ai Parlamentului britanic care să voteze, în cadrul ședinței de săptămâna viitoare, acordul negociat cu Uniunea Europeană, asigurând astfel ieșirea statului britanic din Blocul comunitar la data stabilită, pe 31 octombrie.

Partidul Laburist va sprijini demersurile de supunere a acordului la un referendum, a declarat ministrul de Externe.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au propus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Acesta a fost votat sâmbătă de membrii Parlamentului de la Londra, obținând 322 de voturi pentru și 306 împotriva.

Brexit: Declarația președintelui Klaus Iohannis după semnarea acordului

Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un nou acord pentru Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version