Menu
in

Brexit: Acordul pentru plecarea Marii Britanii, aprobat de UE. Ce spune MAE despre românii din Regatul Unit

Reprezentanții UE au aprobat, duminică, 25 noiembrie, la Bruxelles, acordul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniune.

Este un moment tragic, nu unul de sărbătoare, au ținut să sublinieze liderii europeni, care și-au declarat sprijinul atât pentru documentul ce consfințește despărțirea de Marea Britanie, cât și pentru declarația politică privind viitorul relațiilor dintre cele două părți.

Într-o atmosferă sobră, cei 27 de președinți și șefi de guvern ai statelor membre UE au aprobat documentul care consfințește ieșirea Marii Britanii din Uniune, la 45 de ani după aderare.

„Astăzi, Consiliul European și-a arătat sprijinul pentru acordul de ieșire a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană”, a subliniat președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Jean Claude Juncker, președintelui Comisiei Europene: „Este o zi foarte tristă. Nu este o zi în care să închinăm pahare de șampanie și să aplaudăm”.

„Mulți au spus că va fi imposibil să ajungem la un acord pentru BREXIT, care să funcționeze în interesul ambelor pârți. Astăzi avem acest rezultat”, a declarat premierul britanic, Theresa May.

Președintele României, Klaus Iohannis, a dat asigurări că drepturile românilor care trăiesc și muncesc în Regatul Unit vor fi protejate.

„Pentru românii aflaţi în Marea Britanie nu se schimba mare lucru. Dacă acest acord intră în vigoare, el protejează românii, le sunt garantate toate drepturile pe care le-au obtinut şi nu numai atât. Pot munci, pot studia, pot primi pensii, asigurări de sănătate şamd. Lucrurile sunt clarificate foarte în detaliu şi foarte bine”, a declarat președintele României.

Theresa May, premierul Marii Britanii: „Dacă vă numărați printre cei peste 3 milioane de cetățeni comunitari, veniți să își construiască o viață nouă în Marea Britanie, și care sunteți deja vecinii, colegii și prietenii noștri, aveți nevoie de un acord care vă garantează drepturile.”

Klaus Iohannis: „Noi am insistat și am obtinut să fie clarificat în Declarația politică referitoare la relația viitoare să nu existe discriminări între membrii UE. De exemplu, să nu se introducă vize pentru românii care vor ulterior să călătorească în Marea Britanie.”

Acesta este cel mai bun acord posibil. Este unicul acord posibil”, a insistat Jean Claude Juncker, care i-a sfătuit pe membrii Parlamentului britanic care va trebui să ratifice acordul să „tina cont de acest lucru”.

Votul din Parlamentul britanic va avea loc în decembrie. În cazul în care rezultatul va fi negativ, Uniunea Europeană are pregătit un plan B, după cum a declarat premierul italian Giuseppe Conte.

Precizări MAE

Conform datelor statistice oficiale, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord locuiesc aproximativ 411.000 de cetățeni români. Aceștia reprezintă cea de-a doua comunitate europeană din Regatul Unit, după cea poloneză.

  • Acordul de retragere andosat astăzi de către liderii statelor membre UE27 prevede în art. 9-39 cadrul juridic aplicabil cetățenilor europeni rezidenți în Marea Britanie și cetățenilor britanici rezidenți în UE27. Astfel, Acordul de retragere garantează protejarea drepturilor tuturor cetățenilor români stabiliți în prezent în Marea Britanie, precum și ale cetățenilor români care se vor stabili în această țară până la 31 decembrie 2020 (finalul perioadei de tranziție). Practic, atât cetățenii românii, cât și membrii de familie ai acestora vor continua sa beneficieze de drepturile conferite de legislația europeană după data de 29 martie 2019 (data retragerii Marii Britanii din UE).
  • Totodată, Acordul de retragere asigură baza legală pentru continuarea coordonării sistemelor de securitate socială, în conformitate cu regulamentele europene în materie, aspect care garantează cetățenilor români certitudine în ceea ce privește pensiile, asigurările medicale etc.
  • Toți cetățenii europeni/români care doresc să beneficieze, în continuare, de aceste drepturi vor trebui să depună o cerere online pentru obținerea unui nou statut (statut special / settled status). Procedura de înregistrare va fi disponibilă începând cu 30 martie 2019, sub rezerva aprobării Acordului de retragere de către Parlamentul European și, în special, a ratificării lui de către Parlamentul britanic, etapă esențială pentru transformarea acestui Acord în realitate.
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version