Menu
in

Brexit. Iohannis: Negocierile merg într-o direcţie care este foarte favorabilă României



Liderii statelor din UE-27, reuniţi la Bruxelles, au adoptat liniile directoare ale negocierilor referitoare la viitoarea relaţie dintre UE şi Marea Britanie după ieşirea acestei ţări din blocul comunitar, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, informează AFP, preluată de Agerpres.

Liderii UE şi-au dat de asemenea acordul cu privire la o perioadă de tranziţie de 21 de luni după momentul efectiv al Brexit-ului, martie 2019.

Vineri, 23 martie, premierul britanic Theresa May şi-a exprimat dorinţa unei „noi dinamici în negocieri”, în vederea asigurării unui parteneriat „puternic” între cele două blocuri, pe plan economic şi în domeniul securităţii, în pofida disensiunilor pe tema divorţului programat la sfârşitul lui martie 2019, scrie News.ro.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, le-a cerut totodată celor 27 de state UE fără Marea Britanie să dea o undă verde „de principiu” acordului în vederea unei tranziţii post-Brexit prezentat la începutul săptămânii de negociatorii UE Michel Barnier şi britanic David Davis.

Donald Tusk a repetat că alegerea Regatului Unit de a părăsi piaţa unică şi uniunea vamală va da naştere de fapt unor „fricţiuni” în cadrul viitoarei relaţii comerciale.

Negocierile la nivel european referitoare la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană merg într-o direcţie foarte bună pentru România, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, care a participat la reuniunea Consiliului European.

„Negocierile  merg într-o direcţie care este foarte favorabilă României şi acest lucru nu este întâmplător, noi ne-am implicat în discuţiile cu echipa de negociere, cu celelalte echipe din ţările UE şi am obţinut până aici – repet, este o fază intermediară de negociere – rezultate bune. Ne amintim, poate, că la început am enunţat trei obiective sau trei teme importante pentru noi: drepturile cetăţenilor, acordul financiar şi acordul ulterior pe securitate şi apărare. Pot să spun că acum, la momentul la care vorbim, negocierile au dus la un document care satisface 100% partea de cetăţeni, deci nu numai că s-a acceptat acordarea drepturilor cetăţenilor europeni care sunt acum în Marea Britanie, ci şi a cetăţenilor care vor intra în Marea Britanie până la terminarea perioadei de tranziţie, lucru foarte important. Acordul financiar aşa cum s-a negociat până în momentul acesta este 100% satisfăcător din punctul de vedere al nostru, iar apărare şi securitate este o chestiune care nu ţine neapărat de negocierea de Brexit, ci ţine de o înţelegere ulterioară, dar am putut să vedem deja aseară, când s-a discutat, solidaritatea cu Marea Britanie în chestiunea UK-Rusia. Toată lumea a fost de acord că aici avem nevoie şi vom avea o înţelegere foarte bună”, a anunțat Iohannis, într-un comunicat de presă.

El a precizat că la Consiliul European s-a discutat şi despre relaţiile comerciale între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, arătând că evoluţia nu este „senzaţional de pozitivă, dar nici foarte negativă”.

„Concluzia este că se vor face demersurile necesare pentru o negociere serioasă, în termene rezonabile. Perioada până la 1 mai nu este un termen rezonabil pentru o negociere de acest tip, dar suntem, ca să mă exprim aşa, pătrunşi de un optimism precaut”, a spus Iohannis.

Referitor la preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, el a arătat că „ne pregătim” şi că o să „facem faţă onorabil”.

Marea Britanie, acuzată că negociază Brexitul cu fiecare stat în parte. „Folosește tactica: dezbină și cucerește”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version