Băncile, firmele de asigurare și companiile financiare intenționează să transfere active în valoare de 1.000 de miliarde de dolari din Marea Britanie către restul Europei, pe măsură ce incertitudinile legate de Brexit capătă amploare, potrivit Bloomberg care citează un studiu efectuat de firma de consultanță EY.
Valoarea poate fi mai mare, din cauză că multe firme nu au declarat în mod public valoarea transferului de active, se mai arată în raport.
Potrivit unei alte estimări, până la 800 de miliarde de euro în active s-ar putea muta doar în Frankfurt, scrie Mediafax.
EY arată că estimarea sa „conservatoare” se bazează pe declarațiile a 20 de companii care au anunțat transferuri de active din Londra.
Mai mult de 7.000 de locuri de muncă ar putea, de asemenea, să dispară din Londra în curând, apreciază EY, deși companiile încearcă să angajeze la nivel local din cauza costurilor de mutare a personalului.
La Paris, Frankfurt, Dublin și alte orașe din Uniunea Europeană sunt adăugate aproximativ 2.000 de noi posturi de către firmele financiare care până în prezent au deplasat din Londra numai personal esențial, potrivit raportului.
De la finele anului trecut, băncile mari au început să crească numărul personalului care se mută la Frankfurt, autoritățile de reglementare solicitând ca cea mai mare parte a personalului și resursele IT să se afle în zona euro.