in

Brexit: Majoritatea britanicilor doresc ca țara să revină în Uniunea Europeană

O anchetă efectuată de Uniunea Europeană o dată la doi ani, arată că suportul pentru UE a crescut de-a lungul continentului, inclusiv în Marea Britanie, potrivit Business Insider.

Sondajul, care a fost completat în 2019, arată că 57% din populația Regatului Unit dorește acum ca țara să se realăture Uniunii Europene, comparativ cu 50% în 2017.

Prin contrast, doar 35% ar vota să rămână în afara Uniunii Europene, față de 44% în 2017 și 52%, în 2016.

La patru ani după ce britanicii au votat să părăsească UE, țara se confruntă cu o perspectivă economică sumbră din cauza pandemiei de coronavirus.

Marea Britanie dezvăluie noul regim vamal post-Brexit. Va înlocui Tariful Exterior Comun al Uniunii Europene

Momentan, Marea Britanie se află într-o perioadă de tranziție, ceea ce înseamnă că își menține reglementările vamale și comerciale pe care le-a avut înainte de părăsirea Uniunii.

Însă guvernul lui Boris Johnson a insistat că țara va ieși din perioada de tranziție la sfârșitul lui 2020, cu riscul de a nu încheia o serie de acorduri în acest interval de timp.

Raportul a mai scos la iveală faptul că suportul pentru UE a crescut de-a lungul continentului în ciuda previziunilor conform cărora Brexit-ul va declanșa un val de opoziție în interiorul țărilor membre. De exemplu, încrederea pentru Uniunea Europeană a crescut cu 12% în Finlanda și cu 11% în Republica Cehă.

Austria se opune creșterii bugetului UE după Brexit. Kurz : ”Nu o vom susține”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român implicat în traficarea celor 39 de vietnamezi, găsiți morți într-un camion frigorific. A recunoscut

Angela Merkel: Londra va trebui „să-și asume consecințele” unei relații economice mai puțin puternice cu UE