Menu
in

Brexit. Premierul Republicii Irlanda: „Nu poate fi un acord până când nu se va cădea de acord asupra tuturor punctelor”



Premierul irlandez Leo Varadkar a avertizat-o pe Theresa May că „timpul se scurge” în defavoarea ei pentru a încheia un accord cu UE cu privire la Brexit.

Șeful executivului de la Dublin a mai declarat că Marea Britanie are în față o Uniune Europeană puternică și unită, pregătită să nu dea înapoi, mai ales în ceea ce privește granițele sale, scrie Daily Express.

„Timpul se scurge pentru ca Acordul de retragere să fie încheiat în mod satisfăcător la Consiliul European din octombrie”, a declarat Varadkar înainte de deplasarea la Bruxelles, pentru summitul UE de săptămâna aceasta.

„Mă aștept ca liderii UE să trimită un mesaj puternic către Marea Britanie precum că negocierile trebuie intensificate”, a mai spus acesta.

„Lipsa de progres în negocierile privind acordul de retragere este foarte dezamăgitoare. Încă mai trebuie să vedem propunerile detaliate din partea Regatului Unit cu privire la modul în care intenționează să își îndeplinească angajamentele clare pe care și le-a asumat în decembrie și martie”, a mai remarcat liderul irlandez.

Guvernul britanic a promis că va evita o frontieră dură între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, în ciuda faptului că Regatul Unit va părăsi piața unică și uniunea vamală.

Până la acest moment nu există o propunere care să rezolve modul în care se poate ieși din această situație. Cu toate acestea, prim-ministrul Irlandei de Nord, Karen Bradley, a declarat că un plan al guvernului britanic va fi prezentat luna viitoare.

O opțiune de rezervă ar fi ca Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală dacă nu se va ajunge la niciun alt acord.

„După cum mi-au confirmat săptămâna trecută președintele Juncker și președintele Tusk, dacă nu ajungem la un acord, nu va fi posibil să finalizăm acordul de retragere în ansamblul său, inclusiv măsurile de tranziție”, a mai declarat premierul irlandez.

„Consiliul European a declarat în repetate rânduri că nu poate fi un acord până când nu se va cădea de acord asupra tuturor punctelor”, a mai spus acesta.

Belfast: Irlanda de Nord nu vrea Brexit. Sprijinul pentru UE, la cote maxime

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version