Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat că UE se pregătește pentru posibilitatea de a nu se ajunge la niciun acord cu Londra.
„Aceasta nu este opțiunea mea, care ar însemna o întoarcere în urmă cu 44 de ani (data intrării Regatului Unit în UE). Dar este o posibilitate”, a declarat Barnier pentru revista franceză Journal du Dimanche, citată de Agerpres.
„Fiecare trebuie să se pregătească pentru aceasta, statele ca și antreprenorii. Noi ne pregătim din punct de vedere tehnic”, a adăugat Barnier.
Fără un acord, Regatul Unit va ajunge „în regimul de drept comun al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), cu relații asemănătoare celor pe cere noi le avem cu China”, a avertizat Barnier.
UE a dat vineri un termen de două săptămâni Londrei să-și clarifice angajamentele privind termenii separării de UE, făcând din aceasta o condiție pentru a accepta în decembrie deschiderea de tratative comerciale pe care Londra le cere cu insistență pentru a pregăti post-Brexit-ul.
„Dorim să ajungem la un acord în decurs de cincisprezece zile lucrătoare, în perspectiva Consiliului European din 14-15 decembrie”, a subliniat negociatorul șef al UE.
Londra și Bruxellesul sunt în divergență îndeosebi în legătură cu mijlocul de a evita o revenire la o frontieră „dură” cu Irlanda. „Conflictul tragic dintre protestanți și catolici nu este atât de îndepărtat (…) Nu voi face decât să fragilizez acest proces de pace”, a insistat Barnier.
S-a decis ziua Brexit-ului. Guvernul May va legifera această dată pentru a elimina orice confuzie