Menu
in

Brexit-ul încă mai poate fi oprit

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, după summitul UE de la Bruxelles, că responsabilitatea pentru cum se vor încheia negocierile cu Marea Britanie aparține doar acestei țări.



„În realitate, Londra este cea căreia îi revine responsabilitatea față de cum se vor încheia negocierile — cu un acord bun, fără niciun acord sau chiar fără niciun Brexit”, a spus Tusk în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

„Noi trebuie să rămânem uniți indiferent de turnura pe care o iau negocierile. Testul de rezistență cel mai dur încă nu a venit. Dacă vom eșua, negocierile se vor încheia cu înfrângerea noastră”, a continuat acesta.

Este puțin probabil ca Marea Britanie să oprească procesul de ieșire din UE, din cauză că ambele partide principale au anunțat că vor respecta rezultatul referendumului din 2016, scrie The Independent.

La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că UE „nu negociază ostil” și că el „dorește o înțelegere dreaptă, corectă”.

Liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, este de părere că Marea Britanie nu dispune în prezent de un plan privitor la ieșirea din Uniunea Europeană și la relațiile viitoare cu Bruxellesul.

Gianni Pittella, liderul grupului europarlamentar S&D, a afirmat la rândul său că social-democrații europeni sunt pentru un acord cu Londra, dar a atras atenția că desprinderea Marii Britanii de blocul comunitar nu este singura fractură care afectează UE, el amintind de mișcările de secesiune precum cea din Catalonia.

Brexit. Britanicii din Spania vor putea să rămână indiferent de rezultat

Iohannis, după discuțiile de Bruxelles pe tema Brexit: „Nimeni nu încearcă să blocheze negocierile”

Brexit. Negocierile cu privire la liberul schimb dintre UE și Marea Britanie pot începe în decembrie

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version