in

Brexit: Un acord cu Uniunea Europeană ar fi posibil. Când ar putea fi încheiat, potrivit negociatorilor britanici

Estimarea autorităților din Regatului Unit este că un acord cu Uniunea Europeană privind relația post-Brexit poate fi încheiat în septembrie, a declarat negociatorul șef britanic David Frost, înaintea unei noi runde de negocieri pe care o va avea săptămâna viitoare cu omologul său european, Michel Barnier, informează Reuters.

„Așa cum o tot spunem, nu căutăm un acord special sau unic. Dorim o înțelegere care să fie în esență un acord de liber schimb cum sunt cele convenite de UE cu alte țări prietene, de exemplu Canada”, a scris Frost pe Twitter.

„Suveranitatea Regatului Unit asupra legilor noastre, tribunalelor noastre, apelor noastre pentru pescuit, desigur că nu este negociabilă și nu vom accepta nimic care să o compromită – la fel cum nici noi nu căutăm ceva care să amenințe integritatea pieței unice a UE”, a adăugat acesta.

Negocierile între Bruxelles și Londra avansează anevoios și ambele părți s-au plâns de lipsa unor progrese consistente. Principalele divergențe privesc solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote și taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, așa-numitul „level playing field”, pentru a evita o posibilă concurență neloială din partea britanicilor pe piața europeană, și dosarul pescuitului.

UE dorește un acord extins care să cuprindă și norme europene privind concurența, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra dorește doar un acord clasic de liber schimb.

UE și Marea Britanie, negocieri maraton pentru un acord post-Brexit

Reprezentanții Uniunii Europene ar fi în cele din urmă dispuși să accepte un compromis prin care să fie creat un mecanism de soluționare a disputelor privind ajutoarele de stat oferite în viitor de Londra companiilor britanice, în locul aplicării de către Regatul Unit a regulilor de concurență comunitare.

Negocierile dintre Regatul Unit și UE privind relația post-Brexit vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii europeni speră să valideze un acord cu Londra.

Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziție post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relațiile economice dintre UE și Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizației Mondiale a Comerțului.

Spania ameninţă: nu va ratifica acordul dintre Marea Britanie şi UE dacă nu există schimbări în privinţa Gibraltarului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie: Aproape 3,5 milioane de oameni ar fi fost infectați cu COVID-19

Londra: O furtună puternică a lovit partea de sud-vest a capitalei Marii Britanii. Grindină cât cuburile de gheață (VIDEO)