in

Britanicii cred că Brexitul a fost o decizie GREȘITĂ

Britanicii cred că Brexitul a fost o decizie GREȘITĂ

Un sondaj realizat în Marea Britanie arată că peste 60% dintre cei care au votat la referendumul din 2016 consideră, la un an de la ieșirea din UE, că Brexitul a fost o decizie greșită sau lucrurile stau mai rău decât se așteptau.

42% dintre cei care au votat pentru ieșirea din UE au o părere negativă despre cum a evoluat până acum Brexitul, arată The Guardian.

Sondajul, realizat de Opinium la o săptămână după ce ministrul pentu Brexit, David Frost, a demisionat din Guvern, a constatat că 26% dintre susținătorii plecării din UE au spus că a mers mai rău decât se așteptau, în timp ce 16% dintre cei care au votat pentru Brexit au spus că s-au așteptat să meargă prost și s-a dovedit că au avut dreptate.

Dintre cei care au votat pentru rămânerea în UE, 86% au spus că ieșirea din Uniunea Europeană a mers prost sau mai rău decât se așteptau.

În general, doar 14% dintre votanți au declarat că ruperea de UE s-a desfășurat mai bine decât se așteptau.

Adam Drummond, de la institutul Opinium care a realizat sondajul, a spus că cea mai izbitoare constatare este că cei care au votat pentru ieșirea din UE sunt acum mult mai ezitanți cu privire la avantajele Brexit-ului decât înainte.

Exporturile de alimente și băuturi din Marea Britanie către Europa au scăzut drastic după Brexit

„Acum, ceea ce vedem este o minoritate semnificativă de votanți pentru plecare care spun că lucrurile merg prost sau cel puțin mai rău decât se așteptau. În timp ce 59% dintre cei care au votat pentru rămânerea în UE au spus: „M-am așteptat să meargă prost și cred că așa a fost”, doar 17% dintre alegătorii Leave au spus: „M-am așteptat să meargă bine și cred că aşa s-a întâmplat”. (…) Așadar, în loc de două blocuri opuse uniform, blocul Remain este încă în cea mai mare parte unit, deoarece Brexit-ul este rău, în timp ce blocul Leave este puțin mai divizat”, a explicat Adam Drummond.

Sondajul a fost făcut înaintea introducerii, de la 1 ianuarie 2022, a controalelor vamale complete asupra mărfurilor exportate din UE în Regatul Unit. Experții în afaceri cred că această măsură ar putea descuraja unii operatori mai mici, cum ar fi exportatorii de alimente, să aprovizioneze comercianții din Regatul Unit pe propriile costuri şi prin completarea mai multor documente.

Aceste controale vor fi urmate de și mai multe controale asupra importurilor de alimente de la mijlocul verii.


…Britanicii cred că Brexitul a fost o decizie GREȘITĂ…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]

Un român din Londra avea în casă un milion de lire sterline false

Un român din Londra avea în casă un milion de lire sterline false

Panică de Crăciun la Castelul Windsor. Un bărbat înarmat cu o arbaletă a intrat în reședința Reginei Elisabeta II

Panică de Crăciun la Castelul Windsor. Un bărbat înarmat cu o arbaletă a intrat în reședința Reginei Elisabeta II