Menu
in

Brexitul lovește puternic economia britanică. A început marele exod al băncilor și companiilor mari din Londra

Londra ar putea pierde 800 de miliarde de euro până la finalul lunii martie 2019, după ce mai multe bănci importante au început să își mute operațiunile în orașul Frankfurt, din Germania, potrivit The Telegraph.

Institute of Directors avertizează că cel puțin 29% dintre directorii companiilor britanice cred că ieșirea din UE le pune în pericol afacerile și au ales să mute sediile în alte țări, iar acum cel puțin una din 10 companii și-a mutat deja operațiunile.

Companii mari, precum Sony sau Panasonic, și-au mutat, de asemenea, sediul central din Londra, în alte țări din Europa.

„Deși până acum s-a vorbit doar de companiile mari, cifrele recente arată că și firmele mai mici iau măsuri importante pentru a se reloca. Pentru că ele depind de resurse mai puține, trebuie să se gândească și mai atent la consecințele unui Brexit”, a declarat Edwin Morgan, directorul grupului Institute of Directors, compania care a realizat sondajul.

De asemenea, grupul de lobby Frankfurt Main Finance a confirmat că 30 de bănci și companii financiare au ales orașul din Germania pentru a-și muta sediile, după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, la finalul lunii martie 2019.

De asemenea, bănci precum JP Morgan, Goldman Sachs sau Morgan Stanley au în plan să își extindă operațiunile către orașe precum Dublin sau Paris, așa că numărul instituțiilor financiare care vor pleca din Londra ar putea ajunge la 37.

„Ne așteptăm la un transfer de 800 de miliarde de euro în bunuri din Londra spre Frankfurt, marea parte a acestor transferuri vor avea loc în primul trimestru din 2019”, a spus Hubertus Väth, directorul Frankfurt Main Finance.

Mai multe bănci, companii de asigurări și alte instituții financiare au intrat într-o cursă contra cronometru pentru a obține licențele necesare și a-și organiza forța de muncă înainte ca Marea Britanie să iasă din UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version