Britanicii fac provizii pentru a se pregăti pentru efectele pe care le-ar putea resimți în cazul unui Brexit fără acord.
Un studiu publicat luni, citat de Euronews, arată că cetățenii din Marea Britanie au cheltuit aproximativ 4,3 miliarde de euro pe diferite tipuri de provizii, cu gândul la efectele unui Brexit fără acord.
Astfel, 800.000 de oameni au cheltuit deja mai mult de 1.000 de euro/persoană, pregătindu-se pentru o potențială criză alimentară, după ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Cele mai căutate bunuri sunt mâncarea și medicamentele: 3 din 4 persoane chestionate au spus că au achiziționat provizii de mâncare, în timp ce jumătate din cei intervievați au spus că au cumpărat medicamente suplimentare și diferite tipuri de băutură.
Reprezentanți ai mediului de afaceri au avertizat că ieșirea Marii Britanii din U.E. fără un acord poate cauza, pe termen scurt, probleme de aprovizionare a comercianților.
Potențiale efectele ale unui astfel de scenariu nu afectează doar cetățenii britanici. În fiecare lună, aproximativ 45 de milioane de cutii de medicamente părăsesc Regatul Unit în vederea distribuirii pe piețele din Uniunea Europeană.
Astfel, un Brexit fără acord poate agrava și deficitul de medicamente resimțit de piața europeană. Companiile farmaceutice avertizează că unele medicamente nu vor mai avea certificatele de aprobare necesare pentru a mai putea fi importate din Regatul Unit, dacă ieșirea din UE se va întâmpla fără un acord între guvernul de la Londra și restul blocului european.
Incertitudinile create de un astfel de scenariu și contracția economiei Regatului Unit în al doilea trimestru al anului au dus, săptămână trecută, la scăderea valorii lirei față de euro până la un nivel record pentru ultimii 10 ani.