Menu
in

Băsescu, la şedinţa de suspendare: Referendum şi pentru reducerea parlamentarilor



Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat Parlamentului, declarând că cererea de suspendare a USL are 4 obiective: punerea sub controlul USL a instituţiilor, în special a justiţiei, nepunerea în aplicare a referendumului privind Parlament unicameral şi 300 parlamentari şi acoperirea scandalului de plagiat al lui Victor Ponta.” N-aţi vrea, cu ocazia referendumului de validare sau invalidare a preşedintelui, să organizaţi şi referendumul pentru parlament unicameral şi validarea noii Constituţii?”, a întrebat Băsescu.

“Mulţi dintre dvs credeţi că instituţiile statului mai sunt ca in anul 2004. Vă inşelaţi amarnic. Sunt 8 ani de când, cu migală, cu perseverenţă, s-a construit independenţa justiţiei faţă de politic. Ştiu că aveţi probleme de neînţeles legate de acest lucru. Am văzut şi afirmaţiile făcute de unul din liderii spirituali ai USL- Dan Voculescu: “Trebuie să controlăm justiţia”. Această vreme a trecut. Nu puteţi să intoarceţi realitătile institutiilor la modul de supunere din anul 2000-2004. Tentativa dvs de a acapara toate funcţiile de decizie în nominalizarea înalţilor demnitari ai sistemului de justiţie e greşită, poate să eşueze la referendum.

– Îmi reproşaţi declaraţii făcute, nu am văzut fapte incriminate, am făcut declaraţii. Şi eu sunt la fel de liber ca orice parlamentar să fac declaraţii. Declaraţiile mele au fost expresia parteneriatului cu coaliţia de guvernare, cu guvernul, BNR în momente extreme de criză. Am vrut ca şi marţi la Cotroceni să spun ce rău aţi făcut pentru că ştiam foarte bine că nu aveam alte soluţii pentru a preveni intrarea ţării într-o situaţie dificilă. – Mulţumesc românilor că şi-au salvat ţara de la o puternică criză prin propriile sacrificii. – La referendumul de suspendare mi-aş dori mult să fiu votat de pensionarii care n-au pierdut nimic sau cărora le-a crescut pensia în timpul mandatelor mele, sau mai ales acelora care aveau pensie de 7 lei si au dobândit 350 lei. Mi-aş dori să fiu votat de aceia cărora nu le-au scăzut pensiile”.

Uniunea Social-Liberală a depus, ieri, cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Cererea de suspendare a fost citită azi în plenul Parlamentului. În textul documentului se arată, printre altele, că Traian Băsescu “a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale”, a făcut presiuni directe asupra judecătorilor CC şi a iniţiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version