Partidul Europenilor cere autorităților britanice să revizuiască legislația conform căreia la alegerile generale din Marea Britanie nu au drept de vot decât cetățenii britanici.
„Acest lucru nu este drept, deoarece deciziile luate în Parlamentul Britanic au impact în viața de zi cu zi a tuturor celor care locuiesc aici”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.
Cu privire la acest aspect, Partidul Europenilor organizează, pe 12 februarie, la Europe House, Londra, SW1P 3EU, o dezbatere ce va avea ca temă principală discriminarea europenilor în Marea Britanie.
Iată programul evenimentului:
1. Drepturile cetățenilor europeni de a vota și de a candida la alegerile parlamentare din Marea Britanie.
Cetățenii europeni care nu sunt cetățeni ai țării în care își au reședința sunt excluși de la participarea deplină la dezbaterea politică, din cauză că nu au drept de vot la alegerile naționale. Este o nedreptate, pentru că deciziile ce se iau în parlament vor avea impact în viața lor de zi cu zi. Campania Partidul Europenilor “Let Us Vote & Stand” intenționează să schimbe acest lucru.
2. Discriminarea cetățenilor europeni în sistemul ajutorului pentru locuință
3. Discriminarea cetățenilor europeni în sistemul alocațiilor pentru copii
4. Dezavantajarea cetățenilor Uniunii Europene la alegerile din Marea Britanie pentru Parlamentul European
Cetățeniilor din alte țări UE care locuiesc în Marea Britanie li s-a luat oportunitate de a vota la recentele alegeri europene, din cauza neregulilor din procesul de înregistrare electorală?
5. Cumvăd cetățenii est-europeni Marea Britanie după campania rasistă susținută împotriva lor în mass-media din britanică – statistici.
Câți tineri doresc să vină să studieze în Marea Britanie? Câți dintre ei spun că se simt excluși din cauza politicilor privind imigrația? Cât de mulți sunt dispuși să-și continue studiile în Marea Britanie în 2015 sau în 2016.
6. Ceremonia de premiere
Dezbaterea va avea loc între orele 18.00 și 19.30.