Menu
in

Ce cred britanicii despre români? Sunt săraci și neprietenoși

Un studiu publicat recent de The Guardian relevă unele păreri și stereotipii pe care britanicii de rând le au în legătură cu românii.

 Astfel, întrebați care este în opinia lor cea mai săracă țară din UE, 23% din cei chestionați au răspuns România, 14% Grecia și 10% Letonia.

De fapt, scrie The Guardian, adevărul este că cea mai săracă țară din UE este proaspăt-aderata Croația, urmată de Bulgaria, iar România se situează pe locul al treilea în topul sărăciei. Cei mai mulți dintre britanicii chestionați spun că ar vrea să trăiască în Spania, dacă ar părăsi Marea Britanie, iar cei mai puțini în România.

Țara noastră este la egalitate în acest top cu Bulgaria, Lituania și Polonia. Pe lângă faptul că ne consideră săraci și că nu ar vrea să ne viziteze țara, britanicii ne cred și neprietenoși. Astfel, doar 2% dintre cei intervievați au spus că au prieteni români. Nu au nici prieteni din Portugalia, Ungaria și Lituania, însă, statistic, aceștia sunt mai puțini decât românii în Regatul Unit.

În ceea ce privește petrecerea vacanțelor, doar 1% dintre respondenți ar vrea să meargă în următorii cinci ani în România. De asemenea, tot 1% ar vrea să viziteze, Lituania, Luxemburg, Slovacia și Slovenia.

Cei mai mulți își doresc să meargă în vacanță în Spania – 32%, Franța – 30% și Italia – 18%. În ceea ce privește stereotipurile, opt procente dintre cei întrebați cred despre români că sunt agresivi.

Ar trebui să fim mulțumiți, pentru că pe primele locuri la agresivitate sunt nemții – 29% și britanicii – 10%. Britanicii au mai fost întrebați și ce țări consideră că au trimis cei mai mulți imigranți în Regatul Unit. 58% dintre ei spun că România. Clasamentul lor este Polonia – 78%, România – 58%, Irlanda – 34%, Lituania – 27% și Bulgaria – 24%.

Nici această părere nu coincide cu realitatea, fiind doar consecința celor scrise în presa britanică.



Englezii țipă că sunt discriminați în propria lor țară. Li se cere să vorbească ROMÂNEȘTE

Zeci de mii de români pleacă anual în străinătate. Marea Britanie, în topul preferințelor

Britanicii, speriați de moldovenii cu pașapoarte românești: „Ne INVADEAZĂ!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version