Persoanele care sosesc în Marea Britanie dintr-o țară de pe lista verde nu trebuie să stea în carantină la întoarcere, dar trebuie să susțină un test înainte de plecare, precum și un test PCR în ziua a doua sau înainte de sosirea în Marea Britanie.
Cei care sosesc dintr-o țară de pe lista galbenă trebuie să stea în carantină o perioadă de 10 zile și să facă un test înainte de plecare, apoi alte două teste PCR în ziua a doua și a opta.
Cei care sosesc din țările de pe lista roșie se confruntă cu cele mai stricte restricții. Ei trebuie să stea 10 zile în carantină într-un hotel agreat de guvernul britanic, să facă teste înainte de plecare și, ca și cei de pe lista galbenă, câte un test PCR în ziua a doua și a opta.
Guvernul revizuiește lista de călătorii la fiecare trei săptămâni, cea mai recentă revizuire având loc pe 3 iunie. Atunci, Portugalia a fost scoasă de pe lista verde, unde au rămas doar 11 țări.
Revizuirea se bazează pe patru criterii:
- Procentul din populația unei țări care a fost vaccinat
- Cât de prevalente sunt variantele îngrijorătoare
- Rata infectărilor
- Dacă țara are acces la date științifice relevante și fiabile
De curând, a fost dezvăluită o listă a țărilor care ar putea intra pe lista verde la următoarea revizuire. Din păcate, cu toate că ar putea fi vorba despre mai multe țări europene, este posibil ca România să nu fie inclusă nici de această dată.
A fost analizat procentul celor vaccinați, împreună cu numărul de infecții pe o perioadă de șapte și 14 zile.
Tabelul de mai jos cuprinde: numele țării, procentul populației vaccinate o dată, numărul de infecții la 100.000 de locuitori pe șapte zile cumulate, numărul de infecții la 100.000 de locuitori pe 14 zile.
Țările care ar putea intra pe lista verde:
Barbados: 31,3; 1,7; 7
Canada: 66,2; 24,2; 59,1
Croația: 35,2; 24; 59,1
Finlanda: 54,8; 10,3; 24,7
Germania: 50,2; 16,9; 41,4
Grenada: 16,4; 0, 0
Italia: 51,1; 20,9; 48,4
Jamaica: 5,5; 12,6; 27
Malta: 79; 2,1; 9,1
Mexic: 21,1; 16,1; 32,3
Maroc: 25,4; 6,7; 13
Polonia: 42,4; 6; 14
SUA: 52,7; 30; 61,2
Următoarea revizuire va avea loc joi (24 iunie), iar comunicarea se va face cel mai târziu luni, 28 iunie.