Menu
in

Cetățenii europeni cer drept de vot în UK. Proiect de lege sprijinit de un lord britanic

Partidul Europenilor a inițiat o plângere privind discriminarea cetățenilor europeni în Marea Britanie prin refuzul autorităților din Regatul Unit de a schimba legislația cu privire la dreptul de vot și la dreptul de a candida la alegerile generale.



Plângerea a fost trimisă către 650 de parlamentari britanici.

Iată ce conține scrisoarea:

Sunt un cetățean rezident al Uniunii Europene în Marea Britanie, dar nu sunt cetățean britanic.

Cer să eliminați toate inegalitățile și să acordați tuturor cetățenilor UE rezidenți în Regatul Unit dreptul de vot în Marea Britanie, la alegerile parlamentare și să poată deveni membri ai Parlamentului britanic, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.

Ar fi bine dacă ați putea să mă sprijiniți, prin introducerea legislației dreptului de vot, pentru a permite tuturor cetățenilor UE rezidenți în Regatul Unit dreptul de vot în Marea Britanie la alegerile parlamentare generale și dreptul de a deveni membri ai Parlamentului britanic, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.

Vă rog să mă informați dacă înaintea alegerilor parlamentare generale din Marea Britanie din mai 2015 veți schimba legislația națională pentru a permite:

1.       Votul la alegerile generale din Marea Britanie pentru cetățenii UE rezidenți.

2.       Dreptul ca cetățenii UE să fie aleși în calitate de membri ai Camerei Comunelor.

3.       Dreptul ca cetățenii UE să fie numiți în calitate de membri ai Camerei Lorzilor.

Obiectivele mele sunt:

1.       Eliminarea discriminării împotriva drepturilor cetățenilor UE rezidenți în Marea Britanie în comparație cu dreptul cetățenilor Commonwealth de a vota în Marea Britanie la alegerile parlamentare generale și dreptul rezidenților UE de a deveni membri ai Parlamentului britanic, chiar dacă nu sunt cetățeni britanici.

2.       Garantarea tuturor cetățenilor mobili ai Uniunii Europene a dreptului de a vota la alegerile parlamentare generale și a dreptului de a deveni membri ai Parlamentului național al țării Uniunii Europene în care trăiesc, chiar dacă nu sunt cetățeni ai acestei țări.

3.       Posibilitatea pentru toți cetățenii UE cu reședința în Marea Britanie de a vota în Marea Britanie la alegerile parlamentare generale din mai 2015 și să posibilitate de a deveni membri ai Parlamentului britanic (Camera Comunelor și Camera Lorzilor) în 2015, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.

Dr. Tommy Tomescu, DMD
Președintele Partidului Europenilor”

Partidul Europenilor a conceput și un proiect de lege pe care l-a trimis unui membru al Camerei Lorzilor, care și-a oferit sprijinul în implementarea unei astfel de legislații.


Tomescu, Partidul Europenilor: Cameron duce un război împotriva noastră

Protest anti-UKIP: „Gunoaie rasiste!” Nigel Farage: „Nu suntem rasiști, vrem refacerea Commonwealth și ieșirea din UE”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version