Ziarul britanic “London Evening Standard” a publicat un comentariu în care arată că imigranţii sunt esenţiali pentru economia şi succesul Londrei ca oraş.
Într-un raport publicat astăzi de “Home Office Migration Advisory Committee” se arată în mod clar nevoia acută a Marii Britanii de imigranţi calificaţi. Informaţia se pare că va schimba puţin viziunea asupra politicii anti-imigrationiste a majorităţii publicului.
În ciuda faptului că în 2014 sunt aşteptaţi români şi bulgari într-un număr foarte mare, agenţiile de recrutare spun că este foarte posibil ca cererea să nu fie acoperită de ofertă, în sensul că sunt atât de multe locuri de muncă în anumite domenii încât nu vor fi suficienţi români care să le ocupe.
Domeniile care duc lipsă de personal, conform anumitor agenţii de recrutare, sunt cele ale lucrătorilor în hoteluri şi restaurante, alături de sistemul de sănătate şi îngrijirea bătrânilor. De asemenea, Londra are nevoie de personal calificat şi talentat pentru domeniul IT.
Britanicii nu vor să facă sau consideră că nu sunt plătiţi suficient pentru a face anumite munci (cum ar fi cele din agricultură şi îngrijirea bătrânilor), astfel că Marea Britanie chiar are nevoie de forţă de muncă din străinătate.
În urma ştirilor din ce în ce mai dese şi mai agresive cu privire la imigranţi, Londra a simţit o uşoară scădere a numărului de turişti şi chiar a numărului de oameni care îşi caută locuri de muncă.
Londra este un oraş de succes, într-o continuă creştere, iar editorii de la London Evening Standard spun că secretul succesului este chiar faptul că Londra este un oraş deschis, fără prea multe restricţii.