Menu
in

Consiliu la Bruxelles. UE caută „un compromis” cu Marea Britanie pentru evitarea BREXIT

Uniunea Europeană caută un compromis cu premierul britanic David Cameron, pentru a preveni ieşirea Marii Britanii din UE, a anunțat președintele Consiliului European, Donald Tusk în prima zi a summit-ului de Bruxelles ce a început pe17 decembrie, scrie Agerpres.

Totodată, președintele CE a declarat că liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți la Bruxelles în cadrul Consiliului European de iarnă, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la un eventual “Brexit“.

Cu această ocazie, premierul David Cameron a declarat că discuţiile cu partenerii europeni au înregistrat progrese bune, însă a atras atenţia că negocierile ulterioare „vor fi dificile”. Mai mult, el a spus că „există o cale către un acord în februarie”.

Însă, președintele francez Francois Hollande continuă să avertizeze că principiile Uniunii Europene, care vizează libera circulație a persoanelor, trebuie să fie respectate. „Pot exista ajustări, dar regulile și principiile europene trebuie să fie respectate. A fost o discuție deschisă și francă”, a spus Francois Hollande.

Și cancelarul german Angela Merkel a apreciat că cererile Marii Britanii vor fi dificil de satisfăcut, dar că toate statele membre ale UE au arătat dorința de a se ajunge la un compromis.

Șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a calificat drept constructivă discuția avută joi seara cu premierul britanic despre cererea lui Cameron de renegociere a apartenenței țării sale la UE. El a precizat însă că nu poate avea loc nicio discriminare față de lucrătorii din celelalte state membre și că libera circulație a persoanelor trebuie să fie apărată.

David Cameron anunțat organizarea, până la finalul lui 2017, a unui referendum cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Premierul britanic încearcă să renegocieze termenii apartenenței țării sale la UE.

Ministrul de Externe al Poloniei, tranșant: „Refuzăm să fim umiliți de Cameron”

Primarul Londrei spune NU Uniunii Europene. „Trebuie să arătăm că suntem serioși!”

Standard & Poor’s: Băncile vor pleca din UK dacă se va vota pentru părăsirea Uniunii Europene

Se împart taberele pentru „Brexit”. Șeful unei mari companii britanice: Ieșirea din UE este benefică

Cetățenii din Tuvalu, Uganda, Tanzania și Vanuatu pot decide ca Mare Britanie să iasă din UE. Cum s-a ajuns aici?

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version