Menu
in

Costul reducerii imigrației din UE: Creșterea datoriei naționale și 60 de miliarde de lire pierdere

Planul coaliției de a reduce imigrația din Uniunea Europeană ar putea costa economia Marii Britanii 60 de miliarde de lire sterline și ar duce totodată la creșterea datoriei naționale, se arată într-un raport al Centrului pentru Cercetarea Economiei și Afacerilor (CEBR). De asemenea, s-a estimat că muncitorii din UE ar câștiga cu 7,6% mai mult decât britanicii.



Cercetarea CEBR a constatat că lucrătorii imigranți au o plăcere mai mare de a munci (63,3%) față de britanici (56,2%). De asemenea, aceștia sunt mai activi economic, în proporție de 69,8%, față de cei născuți in UK, 63%.

Controale mai stricte în privința imigrației ar duce la scădere cu 2% a PIB, până în 2050, ceea ce înseamnă o pierdere de 60 de miliarde de lire sterline. De asemenea, afacerile din UK ar suferi din cauza lipse de oameni calificați, dar și a îmbătrânirii accentuate a populației britanice.

Analiza CEBR vine la câteva săptămâni după ce Oficiul Național de Statistică a prezis că Marea Britanie are nevoie de șapte milioane de imigranți în plus, pentru următorii 50 de ani, dacă se dorește menținerea datoriei statului la un nivel scăzut.

Jamie Oliver: Dacă angajez doar britanici, dau faliment

Raportul CEBR a fost întâmpinat cu scepticism de către critici, care au calificat rezultatele drept o “nebunie”. Un purtător de cuvânt al UKIP a declarat pentru Huffington Post UK : „În conformitate cu logica acestui raport înseamnă că o țară ar face mult mai bine să scape de propria populație, pe care să o înlocuiască, en-gros, cu imigranți din UE.  Ar trebui să fie ținută sub control imigrația din UE și să să fie recalificați proprii cetățeni.”

Între timp, miniștrii au de gând să limiteze imigrația netă în Marea Britanie la zeci de mii de oameni, față de sute de mii, așa cum este acum. Din 2003 până în 2013, numărul de imigranți UE a crescut de la 762.000, la 1.647.000.

Albert Ellis, șeful Grupului de recrutare foță de muncă Harvey Nash, a spus : “Lucrătorii născuți în UE aduc competențe atât de necesare și de valoroase în Marea Britanie și există puține dovezi că imigranții din UE au un impact negativ asupra salariilor sau a creșterii șomajului. De fapt, ei contribuie la crearea de locuri de muncă“.

Marea Britanie are nevoie de 7 milioane de imigranți

Charles Davis , șef al Departamentului Macroeconomie din CEBR, a declarat : “Muncitorii născuți în Uniunea Europeană au câștigat 39 de miliarde de lire sterline, în 2012, aducând o multitudine de competențe și experiență pentru forța de muncă din Marea Britanie și adăugând valoare în economie. Plecarea acestora ar însemna pentru Marea Britanie, un deficit de competențe, o încetinire a creșterii economice și o înrăutățire a situației finanțelor publice.”

De cealaltă partem un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat : „Noi construim un sistem de imigrație care lucrează în interesul național și susține creșterea economică. Marea Britanie este deschisă și dorim să atragem imigranți calificați atunci când aceștia sunt ceruți de către întreprinderile britanice, dar atât cetățenii noștri cât și cei din UE au acces nerestricționat aici. Ne concentrăm pe eliminarea abuzurioor la libera circulație și un număr tot mai mare de state membre ale UE împărtășesc preocupările noastre. Ne-am unit forțele cu Germania, Austria și Olanda și cerem Comisiei Europene să ia măsuri.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version