Menu
in

Crescătorii de porci din Marea Britanie riscă falimentul. Lucrătorii din UE refuză ofertele din UK

Crescătorii de porci din Marea Britanie riscă să intre în faliment după exodul muncitorilor din estul Europei a creat un deficit de măcelari.

În acest moment, 170.000 de porci așteaptă la ferme să fie sacrificați, arată Reuters.

Potrivit sursei citate, președintele National Pig Association (NPA), Rob Mutimer, și președintele sindicatului fermierilor britanici National Farmers Union (NFU), Minette Batters, apreciază că măsurile privind acordarea de vize în regim de urgență, care erau destinate să limiteze impactul Brexitului și al pandemiei de COVID-19, nu funcționează.

„Situația este cumplită la fermele de porci, atât din punct de vedere al animalelor care așteaptă să fie sacrificate cât și financiar”, susțin cele două organizații într-o scrisoare comună trimisă ministrului britanic al Mediului, George Eustice.

În octombrie 2021, Guvernul btitanic a oferit vize de urgență pentru 800 de măcelari din străinătate, însă potrivit datelor NPA doar 105 lucrători au venit sau urmează să vină în Marea Britanie pentru a lucra pe o perioadă de șase luni.

Cele două organizații avertizează că fermele pierd bani de pe urma porcilor ajunși la maturitate și care ar fi gata pentru procesare dar sunt blocați la ferme, adăugând că cel puțin 30.000 de scroafe de reproducție au fost pierdute pe parcursul ultimelor șase luni, echivalentul a aproximativ 10% din efectivele de porcine din Marea Britanie.

Crescătorii britanici de porci cer cu disperare relaxarea legilor imigrației: „Intrăm în colaps”

„Există deja o scădere semnificativă a efectivelor de reproducție și suntem îngrijorați că, dacă nu se face nimic, am putea vedea un exod masiv din această industrie pe parcursul următoarelor 12 luni. După ce vom pierde această bază de producție nu o vom mai putea recupera”, susțin semnatarii scrisorii.

Cele două organizații susțin că zeci de mii de porci sunt sacrificați chiar la ferme de către producători, care nu mai au însă spații libere, și au făcut un apel către Guvern să organizeze o întâlnire de urgență cu firmele din lanțul de aprovizionare pentru găsirea de soluții.

În prima săptămână din acest an unii fermieri au declarat că doar jumătate dintre porcii contractați au fost preluați de procesatori. În aceste condiții, costurile asociate cu efectivele suplimentare de porci, creșterea costului cu nutrețul animalelor și scăderea prețurilor au făcut ca fermierii să piardă aproximativ 25 de lire sterline (34 de dolari) pentru fiecare porc timp de aproape un an.

Cele două organizații au cerut Guvernului să îi încurajeze pe retaileri să deruleze campanii de marketing pentru a stimula vânzările de carne de porc provenită din Marea Britanie, astfel încât și procesatorii să își intensifice activitatea.

Un purtător de cuvânt al Guvernului a declarat că Executivul se așteaptă la progrese în următoarele luni în ceea ce privește reducerea efectivelor excedentare de porci de la ferme.   Industriile din Marea Britanie au avertizat în repetate că au probleme în a continua să funcționeze după ce muncitorii europeni s-au întors acasă, lăsând goluri mari în ferme, uzine și în întregul sector al transportului de marfă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Exit mobile version