Menu
in

Creșteri salariale mici în Marea Britanie. Banca Angliei dă vina pe imigranți



Marea Britanie înregistrează una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din Europa, însă creșterile salariale nu se apropie de cele din urmă cu 4-5 ani, a anunțat Banca Angliei.

Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a afirmat că una dintre cauzele pentru care salariile din Marea Britanie nu au crescut în același ritm cu economia sunt angajații străini.

Potrivit lui Carney, citat de The Guardian, „salariile au crescut cu aproximativ două procente, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – cu mai puțin de jumătate din media creșterilor salariale anterioară crizei financiare -, iar riscul principal constă în menținerea tendinței de scădere a ritmului majorărilor salariale”.

În perioada ianuarie – martie 2015, salariile din Marea Britanie au crescut cu 2,2%, comparativ cu primul trimestru al anului 2014.

Alt motiv menționat de guvernator este îmbătrânirea angajaților.

Banca Angliei a redus estimările privind creșterea economică a Marii Britanii pe următorii trei ani, sugerând că va începe să crească rata dobânzii de referință abia peste aproximativ un an. Potrivit băncii centrale, economia Marii Britanii va avea anul acesta o creștere de 2,5 %, față de proiecția de 2,9 % făcută în februarie.

În 2014, Marea Britanie a avut cea mai rapidă creștere economică dintre țările avansate, recuperând terenul pierdut în timpul crizei economice, dar ritmul economiei a început să scadă anul acesta, scrie Mediafax.

Banca Angliei a explicat estimarea prin faptul că rata dobânzilor probabil va crește într-un ritm mai accelerat decât profiturile piețelor financiare. În plus, valoarea lirei sterline a crescut, iar perspectivele în sectorul construcției de locuințe şi productivității sunt în scădere.

 


Rata șomajului din Marea Britanie, la cel mai scăzut nivel din ultimii 7 ani

Românii, pe primul loc la NINo. Ministrul Imigrației: Este cauza scăderii salariilor!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version