Scotland Yard a emis o listă cu „cei mai căutați infractori străini”, printre care figurează și mai mulți cetățeni români.
Polițiștii solicită ajutorul populației pentru a-i depista pe aceștia, urmăriți în toată Europa și care se pare că se ascund în Marea Britanie.
Alexandru Cuc – tentativă de omor
Alexandru Cuc, de 27 de ani, a fost dat în urmărire de polițiștii din România, după ce a bătut un agent de securitate cu o țeavă de metal într-un club din localitatea Cugir. Victima a rămas cu leziuni grave.
Cuc trebuie să ispășească patru ani și șase luni de închisoare, pentru tentativă de omor, iar Scotland Yard a anunțat că a fost văzut în zona Enfield.
Balint Budi – trafic de ființe umane
Balint Budi, de 25 de ani, este de asemenea dat în urmărire internațională pentru trafic de ființe umane și exploatarea sexuală a mai multe minore, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, din Brașov.
Se pare că s-ar ascunde în zona Brent.
Silviu-Bogdan Bruzlea – crimă
Silviu-Bogdan Bruzlea, de 27, este urmărit de autoritățile române pentru o crimă comisă în 2007, pentru care a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în absență.
Victima a fost bătută cu o bâtă de baseball la clubul de noapte Tiga, din Hunedoara. Omul a murit trei zile mai târziu.
Bruzlea are legături în zonele Hackney și Haringey, din Anglia, anunță Scotland Yard.
Octavian Medeleanu – proxenetism
Octavian Medeleanu, de 52 de ani, este căutat în legătură cu fapte privind traficul de persoane și proxenetism.
Între iulie 2006 și iulie 2007, acesta a amenințat mai multe femei pe care le-a dus în Marea Britanie, unde au fost exploatate sexual, fiind constrânse să se prostitueze.
Se pare că Medeleanu a fost văzut în zonele Barking și Dagenham, Newham și Haringey.