Menu
in

Dacia a luat cu asalt piaţa din Marea Britanie

În doar câteva luni, de când a intrat pe piața britanică, producătorul român a reuşit să aibă un traseu fulminant, notează publicaţia Car Buyer. Astfel, în primul semestru din 2013, Dacia a vândut 6.994 de maşini în Marea Britanie, din care 1.829 doar în iunie.



Comparativ, luna trecută, Mazda a comercializat 2.478 de autoturisme, însă această marcă este una cu tradiţie pentru englezi. Publicaţia citată notează că producătorul auto românesc a lansat în acest an cea mai ieftină maşina din Marea Britanie, Dacia Sandero, dar şi Duster, cel mai ieftin SUV.

În plus, se schimbăcomportamentul britanicilor, care optează pentru maşini mai ieftine. Performanţa Dacia din UK se adăugă la cele inregitrate în Germania şi Franţa, unde înmatriculările au crescut cu 8,4% în primele şase luni, respectiv 9,1%.Per total, vânzările auto au crescut în Marea Britanie cu 10% în prima jumătate a anului 2013, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, ajungând la 1.163.623 de unităţi.

Mașina luată în râs de Jeremy Clarkson se vinde bine în Marea Britanie

De asemenea, cererea pentru maşini pe benzină precum Dacia Sandero sau Ford Fiesta a urcat cu 15%, în acelaşi interval. În prima jumătate din 2013, BMW a vândut 65.214 maşini, mai multe decât în 2012 (64.514), în timp ce Jaguar a înregistrat vânzări mai mari cu 22%, Suzuki cu 34% şi Vauxhall cu 14%. În schimb, Chevrolet a scăzut cu 23%, Alfa Romeo cu 33% şi Jeep cu 19%.

Sursa: ziare.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version