in

Declarații ȘOC! Alte două țări ar putea părăsi Uniunea Europeană după Marea Britanie

Cel puțin încă două țări ale Uniunii Europene vor lua decizia de a renunța la apartenența la blocul comunitar, a avertizat Hilary Fordwich, dezvoltator global de afaceri.

Aceasta a sugerat că Olanda și Suedia ar putea urma în curând exemplul Marii Britanii dacă această țară va avea părăsi UE cu un acord benefic, la 29 martie.

Expertul în afaceri a declarat la o emisiune de la RT America: „Este un fel de club sau de cult. Nu ai cum să lași pe cineva să plece și să îi dai tot ce vrea ca să îi fie bine, pentru că atunci ce s-ar întâmpla cu ceilalți membri?”

„Ceilalți membri ar pleca și ar face același lucru, așa că trebui să previi acest lucru”, a spus Fordwich.

Partidul eurosceptic „Democrații Suedezi” a emis deja un avertisment către Bruxelles în care a arătat că țara scandinavă ar putea părăsi UE dacă nu vor fi acceptate schimbări substanțiale în instituțiile europene, scrie Daily Express.

De altfel, un sondaj din 2017 a sugerat că mai mult de jumătate din populația din Țările de Jos ar prefera să renunțe la UE.


Tobias Andersson, liderul grupului de tineret al Democraților Suedezi (SW), a avertizat că partidul este gata să tulbure lucrurile în Parlamentul European, după viitoarele alegeri europene, din mai 2019.

Vom fi întotdeauna în interiorul Europei, dar poate nu în interiorul Uniunii Europene”, a declarat acesta.

Prim-ministrul olandez Mark Rutte a avertizat, la rândul lui, statele membre UE că ar trebui să învețe din „haosul Brexit”.

Rutte a insistat că Marea Britanie nu trebuie lăsată să intre pe piața unică a UE în viitor.

„Dacă haosul Brexit ne învață ceva, aceasta este că nu există nicio izolare plăcută. Piața unică nu este un meniu din care să alegi… nu pentru Marea Britanie în cadrul negocierilor cu Brexit”, a declarat premierul Olandei.

El a adăugat: „Continentul nostru a înflorit datorită pieței unice și datorită eforturilor noastre colective de promovare și susținere a valorilor democratice și a statului de drept”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]




Theresa May, încă o înfrângere în Parlamentul britanic

Val de aer tropical peste Marea Britanie. Cât va ține primăvara din februarie