in

Deși a ieșit din UE, Marea Britanie este principala destinație a românilor care vor să părăsească țara

2 din 10 români ar pleca la muncă sau și-ar trimite copiii la studii într-o altă țară UE, iar destinația favorită este Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de Avangarde pentru G4Media.ro.

Salariile mici din România reprezintă principala cauză care i-ar face pe români să plece din țară, corupția și clasa politică fiind în coada clasamentului nemulțumirilor.

Breaking News: „O mare parte” din cetățenii UE intenționează SĂ PĂRĂSEASCĂ Marea Britanie. „A devenit de nerecunoscut”

La întrebarea „Dumneavoastră personal intenționați să plecați din România pentru a munci într-o țară UE în următoarea perioadă?”, 72% din persoanele intervievate au răspuns nu, în timp ce 19% au răspuns da.

În ceea ce privește intenția de a se muta definitiv din România într-o altă țară UE, 12% din români își doresc acest lucru, în timp ce 77% nu.

Topul nemulțumirilor celor care vor să plece în afara țării începe cu salariile mici din România, aproape 4 din 10 români indicând acest motiv. Urmează nemulțumiri legate de stilul de viață, de viitorul României, de clasa politică sau de corupție.


Deși a ieșit din Uniunea Europeană, Marea Britanie este principala destinație a românilor care vor să părăsească țara, 35% dintre persoanele intervievate declarând că ar munci sau s-ar muta definitiv în insulă. Urmează Germania – 18%, Italia – 11%, Franța – 8% și Spania – 3%.

În ceea ce privește intenția de a trimite copiii la studii în afara țării, 51% dintre cei intervievați au declarat că nu își doresc acest lucru, în timp ce 2 din 10 români ar lua această decizie.

Pe de altă parte, 1 din 10 români ar pleca la muncă sau definitiv în SUA dacă s-ar ridica obligativitatea vizelor, în timp ce 72% au declarat că nu ar face acest lucru.

43% dintre cei intervievați au în familia apropiată (părinți, frați, copii , verișori, etc ) persoane plecate la muncă.

Sondajul a fost realizat de Avangarde, în perioada 15-19 august 2021 pe un eșantion de 830 de persoane prin metoda CATI, interviuri telefonice.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 4.5]

Tragedie într-o stațiune din Marea Britanie, o fetiță de doi a murit după ce rulota în care îşi petrecea vacanţa alături de familie a luat foc

injunghiat sudul Londrei

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, înjunghiat în jaful din Balham High Road, sudul Londrei