Menu
in

Discursul Reginei: “Să îi atragem pe cei care contribuie și să îi respingem pe cei care nu o fac”

Mult așteptatul discurs al Reginei (Queen Speech) din Parlament nu a fost o grea lovitură dată imigrației, așa cum prevestea presa britanică. De fapt, problema, pusă printre multe altele de pe agenda guvernului Cameron în noua sesiune parlamentară, a cuprins două fraze esențiale. Regina Elisabeta II a spus că Guvernul său va lua măsuri pentru a controla imigrația și că “se va asigura că această țară va atrage oameni care vor contribui (la bunăstarea UK – n. red.) și îi va respinge pe cei care nu o fac.”



Suverana Marii Britanii nu s-a referit în discursul său la români și bulgari, așa cum anunța o parte a presei britanice în dimineața de 8 mai, și nici la o apropiere a politicii conservatorilor de la putere de cea a extremiștilor UKIP, o altă previziune a tabloidelor cap de afiș în campania împotriva românilor și bulgarilor.

Este adevărat că Guvernul Cameron are pregătit un set de legi cu privire la imigrație, ce vor intra în vigoare înainte de 1 ianuarie 2014, atunci când restricțiile de pe piața muncii pentru români și bulgari vor fi ridicate.

Premierul David Cameron începe lupta împotriva imigației

Printre ele, va exista o prevedere care va limita accesul imigranților la Sistemul Național de Sănătate (NHS) fără o contribuție bănească. De asemenea, amenzile pentru patronii care angajează ilegal imigranți vor crește substanțial. O altă măsură ar putea fi obligarea proprietarilor să verifice statutul celor care doresc să închirieze locuințe în Marea Britanie și denunțarea acestora în cazul în care sunt imigranți ilegali.

Ultima propunere, cel puțin, nu afectează cu nimic viața românilor care vin să lucreze în Marea Britanie. Fiind cetățeni UE, aceștia nu pot avea statut de imigranți ilegali. În plus, medicii de familie au declarat deja că se opun oricărei prevederi ce i-ar obliga să ceară bani pacienților și nici nu vor face o triere a pacienților pe care îi vor trimite către NHS. De altfel, unii analiști au spus deja că dacă măsurile legate de imigrație ale Guvernului Cameron vor trece de Parlament, economia Marii Britanii ar avea de pierdut.

Premierul Cameron anunță măsurile anti-imigrație

Parlamentul European a avertzat deja autoritățile britanice că setul de legi trebuie să fie în concordanță cu legislația UE și să nu încalce dreptul la liberă circulație al cetățenilor Uniunii, indiferent de țara din care provin.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version