Menu
in

DOCUMENT ISTORIC: ”România – 90% la ruși”. Așa ne-a vândut Churchill lui Stalin. Pentru prima dată, documentul este expus la Londra

Documentul prin care Churchill s-a înțeles cu Stalin cu privire la împărțirea sferelor de influență în Europa de Est este expus pentru prima dată la Londra. Toată suferința poporului român îndurată după 1944 este concentrată în acea indicație scrisă de mână de Winston Churchil: „Romania – Russia 90%, The others 10%.” Știm ce a însemnat în realitate această înțelegere.

Românii au fost cei mai năpăstuiți de acest acord. Pe aceeași pagină, Churchill a cedat rușilor 75% din influența asupra Bulgariei, 50% din cea asupra Ungariei și Iugoslaviei și 10 % din cea a Greciei.

Este vorba de așa-numitul “document obraznic” prin care Winston Churchill a decis cu Iosif Stalin soarta Europei. Niciodată acest document nu a fost văzut până acum. Se spunea că Churchill ar fi scris pe un șervețel procentele.

Este vorba de o foaie de hârtie, expusă la Arhivele Naționale din Londra într-o expoziție numită „Războiului Rece al Marii Britanii revelat” (Britain’s Cold War Revealed), care va fi deschisă joi, 4 aprilie, anunță Daily Mail.

Churchill a dezvăluit existența documentului în memoriile sale din cel de-al doilea război mondial. Nota începe prin a spune că a fost scrisă de către Churchill în timpul unei întâlniri cu Stalin la Kremlin, în toamna anului 1944.

În document se spune:

România – Rusia – 90%, ceilalți – 10%

Grecia – Marea Britanie, în acord cu SUA – 90%, Rusia – 10%

Iugoslavia – 50/50%

Ungaria – 50/50%

Bulgaria – Rusia – 75%, ceilalți – 25%

Sintagma “documentul obraznic” a fost inventată chiar de Churchill, care a recunoscut că putea să fi fost o „nesăbuință”. Churchill a spus că aliații săi americani ar fi “șocați dacă ar vedea cât de crud am pus problema”. După negocieri, procentele propuse de Churchill pentru Bulgaria și Ungaria au fost modificate, influența rușilor fiind de 80%.

Documentul conține un marcaj în formă de V, despre care se crede că a fost scris de Stalin, care a aprobat astfel împărțirea Europei postbelice.

Curatorul șef al expoziției, Mark Dunton, a declarat pentru Daily Telegraph: “Acesta a fost rezultatul unor discuții de noapte dintre Churchill și Stalin, după ce ambii au băut whisky. Cred că este important ca acest document să fie expus, deoarece există atât de multă semnificație în acel mic petec de hârtie. Este incredibil de important – soarta a milioane de oameni fiind decisă cu o trăsătură de creion ca urmare a unei întâlniri ocazionale”.

Documentul nu discută despre Polonia, despre care Churchill sperase să o păstreze în zona de vest, dar care a căzut în sfera de influență a Moscovei în 1945.

Churchill este cel care a inventat termenul “cortina de fier” pentru a descrie noua diviziune politică a Europei între Est și Vest, după război. Noua expoziție de la Londra, deschisă între 4 aprilie și 9 noiembrie, marchează 70 de ani de la nașterea NATO.

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version