Menu
in

Ducele de Edinburgh, înmormântat la Windsor. Regina, singură la ceremonie

Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta II, a fost înmormântat sâmbătă, 17 aprilie, la Capela St. George a Castelului Windsor.

La eveniment au participat peste 730 de membri ai forțelor armate, dar la ceremonia din Capelă au luat parte doar 30 de membri ai familiei regale britanice, din cauza restricțiilor Covid19.

La ceremonie au participat cei patru copii ai reginei și ai ducelui de Edinburgh – Charles, prințul de Wales; prințesa Anne a Marii Britanii; Andrew, ducele de York și Edward, contele de Wessex – și cei opt nepoți, dar niciunul dintre strănepoți.

Pe lângă aceștia, s-au mai aflat soții și soțiile copiilor și nepoților reginei Elisabeta a II-a, copiii prințesei Margareta (sora reginei) și trei dintre rudele germane ale prințului Philip – Bernhard, prințul ereditar al Badenului; prințul Donatus și prințul Philipp de Hohenlohe-Langenburg.

Sicriul a fost transportat la mică distanță de Capela St. George, pe un Land Rover. Prințesa Anne și prințul Charles au alcătuit primul rând din spatele vehiculului și au fost urmați de prințul Edward și prințul Andrew.

Ce audiențe au înregistrat funeraliile Prințului Philip în Marea Britanie

Regina a sosit la Capelă separat de ceilalți, în Bentleyul regal. Automobilul a mers în urma procesiunii – Regina aflându-se în spatele soțului ei, și nu cu doi pași în fața sa, așa cum s-a întâmplat până acum.

Nepoții Reginei Elisabeta II, prințul William și prințul Harry au stat lângă vărul lor, Peter Phillips. După încheierea ceremoniei, William și Harry au fost observați discutând. Prințul Harry nu a fost însoțit de Meghan, întrucât medicul acesteia a sfătuit-o să evite zborurile și, prin urmare, aceasta nu a putut participa la înmormântare. Meghan este însărcinată cu cel de-al doilea copil și urmează să nască în vara aceasta.

Tăcerea a coborât asupra Windsor High Street la ora 15:00 pentru a marca începutul înmormântării ducelui de Edinburgh.

Slujba de înmormântare a fost condusă de decanul de Windsor, iar arhiepiscopul de Canterbury a susținut binecuvântarea. Decanul a adus un omagiu „bunătății, umorului și umanității” prințului Philip și „numeroaselor moduri în care viața sa lungă a fost o binecuvântare pentru noi”.

Congregația a purtat măști și a respectat distanțarea socială, în conformitate cu regulile Covid, iar Regina a stat singură.

Înmormântarea a avut loc în întregime pe domeniile castelului Windsor. Familia Regală a rugat publicul să stea departe din cauza restricțiilor coronavirusului. Cu toate acestea, sute de oameni s-au adunat pe străzi pentru a-și oferi omagiile prințului Philip.

Asocierea ducelui de Edinburgh cu Marina Regală și dragostea sa pentru mare au fost, de asemenea, un punct central al serviciului religios, dar nu s-a ținut nicio predică, în conformitate cu dorințele sale.

Aspectele ceremoniale ale zilei și slujba au rămas în concordanță cu dorințele prințului Filip și au reflectat afilierile sale militare și elementele personale ale vieții sale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version