După ce, în Regatul Unit, s-a declanșat procedura BREXIT (ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), cel mai important partid de opoziție din Germania, AfD, propune inițierea unei proceduri similare, denumită DEXIT (DE = Deutschland), în urma căreia și Germania să poată ieși din UE, scrie România Liberă.
AfD (“Alternative für Deutschland”) este cel mai mare partid de dreapta din Germania și reprezintă principalul partid de opoziţie din Bundestag. Înființată în anul 2013, această formațiune politică este considerată, în alte țări occidentale, ca fiind formată din naționaliști germani și din eurosceptici.
La începutul acestui an, AfD a anunțat o propunere șocantă – aceea ca Germania să se retragă din UE, dacă Uniunea Europeană nu se va reforma. AfD consideră că decizia finală privind retragerea Germaniei din UE ar trebui să fie luată, la Berlin, până în anul 2024.
„Uniunea Europeană s-a transformat într-o structură nedemocratică ocupată de clasele politice europene și concepută de birocrații netransparente și necontrolate”, susține AfD în cea mai recentă ediție a programului său electoral, prezentat în perspectiva alegerilor europarlamentare.
AfD susține că aproximativ 44.000 de oficiali și 11.000 de angajați ai structurilor UE și ai agențiilor subordonate sunt plătiți cu suma totală de peste opt miliarde de euro pe an. Din acest motiv, „considerăm necesar să luăm în considerare o retragere a Germaniei din UE sau o dizolvare ordonată a UE și stabilirea unui nou tip de comunitate economică și de interese la nivel european”, subliniază reprezentanții AfD.
Pe de altă parte, în plus față de critica adresată „birocraților” de la conducerea UE, AfD ia în discuție și chestiunea imigrației, inclusiv pericolul „islamizării” Europei. AfD cere, în acest context, o atitudine mai strictă pentru stoparea valurilor de refugiați care ajung în Germania.