Menu
in

Efectul Brexit. Care sunt ţările în care oamenii cred că ieşirea din UE este o soluţie bună la momentul actual

Una dintre cele mai mari îngrijorări pentru statele membre UE, înaintea referendumului din Marea Britanie, a fost posibilitatea ca rezultatul să atragă alte ţări din Uniune într-un proces de părăsire a acesteia.

Şase săptămâni mai târziu, un nou sondaj internaţional realizat de Ipsos arată că cei mai mulţi cetăţeni ai UE nu se mai gândesc la un referendum.

Se pare că Brexitul nu oferă perspective optimiste pentru viitor, iar 53 la sută dintre locuitorii UE consideră că votul de ieşire va avea un impact negativ asupra economiei Uniunii.

Astfel, sondajele din iulie din Danemarca şi Austria, două ţări susceptibile de organizarea propriilor referendumuri, arată o scădere bruscă a interesului pentru vot, în urma haosului politic şi economic care a cuprins Marea Britanie.



58 la sută dintre cetăţenii ţărilor europene consideră că Brexitul a fost o decizie greşită pentru UE în ansamblul său, iar 50 la sută cred că a fost greşit pentru interesele proprii ale ţării.

În afara Uniunii Europene, îngrijorarea este totuşi mai mică.

54 la sută dintre ruşi au o părere bună despre Brexit, un procent mult mai mare decât în UK, unde numai 38 la sută dintre britanici au declarat că încă mai cred că Brexitul a fost decizia corectă.

Sursa: The Independent.co.uk

CITITI MAI MULT:

Brexit. Cum poate fi amânată aplicarea articolului 50 din Convenția de la Lisabona

Ministrul Brexitului vrea o relație „specială” cu UE. „Să fie ca în Elveția, dar fără libertate de circulație”

Președintele CE, Donald Tusk: UE nu trebuie să lase Marea Britanie să profite de Brexit

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version