Președintele PSD Diaspora, Cătălin Rădulescu amenință că își va da demisia din funcția politică dacă România va accepta să primească refugiați, scrie Gândul.
Potrivit social democratului, mulţi refugiaţi au „ceasuri bune la mână, ştiu limba engleză”, ceea ce dă de gândit. Pentru el asta înseamnă că „sunt oameni infiltraţi, terorişti, în aceste grupuri.”
„Eu sunt împotrivă, să nu vină nici măcar unul, am spus şi în Biroul Permanent, şi la grupuri. Să stea în ţările lor, nu să vină în Europa”, a spus pentru gândul preşedintele PSD Diaspora.
Cătălin Rădulescu a precizat că președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a fost de acord cu el în proporție de 90%.
”Şi dânsul a spus că nu înţelege vocile din România, în diferite locuri şi diferite ministere să fim umani, să primim, să facem, şamd, Probabil că ei habar nu au ce poate să însemne o chestiune de genul acesta. Frica mea este asta: ISIS-ul aţi văzut că sunt nişte fundamentalişti aberanţi, nu au niciun fel de normă de viaţă şi de conduită, taie capuri, taie gâturi, aţi văzut ce se întâmplă. Nu vreau ca în ţara mea să se întâmple asemenea lucruri. Trebuie luate măsuri de precauţie”, se lamentează Rădulescu.
Acesta şi-a ameninţat colegii de partid că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al PSD Diaspora dacă sunt acceptaţi refugiaţii.
”Eu am spus că îmi dau demisia din funcţia de PSD Diaspora în condiţiile în care noi vom accepta ca să vină nu ştiu câte mii de oameni, musulmani, deci fundamentalişti. Am spus-o foarte clar, eu nu îmi asum, deci nu vreau să îmi asum şi nu vreau să fac parte din grupul care la un moment dat să asiste la acte teroriste în România, pentru că eu sunt român. Din ce am văzut, ISIS a ameninţat în fiecare zi că trimite sute de mii de oameni, migranţi, spre ţările din Europa, am văzut foarte clar ce înseamnă terorismul în anumite ţări. Nu vreau să ajungem şi noi, asta am spus astăzi în partid, în situaţia în care în metrou să se întâmple nenorocirea care s-a întâmplat în Marea Britanie sau în trenuri sau în pieţele mari, să ne moară copiii”, şi-a expus teoria Rădulescu.
Cameron s-a răzgândit. Marea Britanie va primi refugiați. Vor fi mii!
O vedetă rock s-a oferit să găzduiască refugiați. “Nu pot să suport ceea ce se întâmplă”