Menu
in

Europarlamentar român despre cazul Barbu: Autoritățile britanice au făcut un abuz

Eurodeputatul român Mihai Țurcanu a anunțat, pe pagina sa oficială de Facebook faptul că face demersuri în Parlamentul European pentru ca Florin Barbu să își recupereze copiii luați de autoritățile britanice.

„Ieri, în plenul Parlamentului European, am abordat problema abuzurilor autorităților pentru protecția copilului din unele state europene împotriva unor familii de români, pornind de la cel mai recent caz, al familiei Barbu din Marea Britanie.

 

De asemenea, azi am adresat o interpelare Comisiei Europene pe această temă, solicitând intervenţia acestui for pentru asigurarea echilibrului juridic şi practic între interesul superior al copilului, prevăzut în Recomandarea 874 din 1979 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, și necesitatea de a menține familiile unite, conform principiului neseparării copilului de părinți, specificat în articolul 9 din Convenția privind drepturile copilului”, a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

Se cere arestarea lui Florin Barbu: „Cred că dacă mă bagă în pușcărie copiii rămân la ei”

În ce condiții pot fi dați spre adopție copiii luați de serviciile sociale britanice

Protest pentru susținerea lui Florin Barbu. „Copiii români nu sunt de vânzare încă de la Războiul de Independență!”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version