Un protest organizat de Eurpeans Party (Partidul Europenilor) va avea loc joi, 5 mai, în apropierea reședinței premierului David Cameron, împotriva deciziei ca cetățenii europeni rezidenți în Marea Britanie să nu voteze la referendumul pentru ieșirea țării din UE.
Manifestația va începe la ora 16.30 și sunt așteptați toți cei care cred că membrii Uniunii Europene trebuie să voteze pe 23 iunie, la referendumul care poate decide soarta lor în Marea Britanie. Pe 5 mai au loc și alegerile locale pentru Primăria și Consiliul Londrei, la care românii, alături de ceilalți europeni, pot vota.
Iată ce se arată într-un comunicat de presă al Europeans Party:
„Dorim să se elimine inegalitatea și să se confere tuturor cetățenilor Uniunii Europene rezidenți în Regatul Unit dreptul de vot în Marea Britanie la referendumului pentru UE, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.
Obiectivele noastre sunt de a vota la referendumul pentru ieșirea sau rămânerea Marii Britanii din/în UE și protestăm pentru că nu ni se permite asta.
Europenii cetățeni ai Uniunii, rezidenți în Marea Britanie, ar trebui să voteze la referendum, chiar dacă nu sunt cetățeni britanici din următoarele 13 motive:
1. “Niciun impozit fără reprezentare”. Rezidenții din Marea Britanie care plătesc mai multe impozite decât primesc înapoi de la stat, ar trebui să aibă aceleași drepturi de vot la referendum ca rezidenții cetățeni britanici care plătesc mai puțin și primesc mai mult de la stat.
2. Ar fi logic să se permită tuturor cetățenilor UE rezidenți în Marea Britanie să voteze la referendum după ce au aceștia au fost autorizați să voteze la referendumul pentru independență din Scoția, chiar dacă nu sunt cetățeni britanici.
3. Cetățenii UE rezidenți în Marea Britanie, care nu sunt cetățeni britanici, au plătit taxe, pensii, au cumpărat proprietăților, au deschis afaceri, au investit în carierele lor și au început să își întemeieze familii aici, iar datorită acestor lucruri ar trebui să li se permită să-și exprime punctul de vedere, prin vot, la referendum.
4. 560 de ani de legături politice și juridice între Anglia și restul continentului european, în comparație cu 514 de ani de legături cu Commonwealth-ul, nu justifică suprimarea drepturilor rezidenților UE de a vota la referendum, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.
5. Rezidenții UE, ca și oricare altă ființă umană, ar trebui să aibă aceleași drepturi în toată Marea Britanie și nu ar trebui să existe o discriminare regională împotriva lor, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.
6. Trebuie să existe cel puțin o paritate în ceea ce privește drepturile de vot între toți cetățenii UE rezidenți în rezident în Regatul Unit și ai cetățenilor Commonwealth din Marea Britanie.
7. Majoritatea rezidenților din Marea Britanie, care nu sunt cetățeni britanici, ar trebui să aibă cel puțin aceleași drepturi ca minoritatea locuitorilor Commonwealth, care nu sunt cetățeni britanici și care au drept de vot la referendumul din 23 iunie.
8. Pentru a preveni retragerea rezidenților cetățeni UE din viața social-politică, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.
9. Se va stimula o integrare mai rapidă a minorităților.
10. Cetățenii UE rezidenți în Marea Britanie și-ar aduce o contribuție pozitivă la viața politică din Marea Britanie.
11. Declarația Universală a Drepturilor Omului sprijină drepturile rezidenților cetățeni ai Uniunii Europene de a vota la referendum, chiar dacă aceștia nu sunt cetățeni britanici.
12. Convenția Europeană a Drepturile Omului, garantează cetățenilor Uniunii Europene din Regatul Unit dreptul de a vota la referendum.
13. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CFREU) / Tratatul de la Lisabona, garantează dreptul cetățenilor Uniunii Europene din Regatul Unit de a vota la referendumul pentru UE.
Toate cele bune,
Dr. Tommy Tomescu, DMD
Lider al Partidului Europenilor
Telefon +44 (0) 7921 815 478
drtommytomescu@europeansparty.org
www.europeansparty.org
@drtommytomescu
@europeansparty
www.facebook.com/europeansparty”
Uluitor! Previziunie unui parlamentar britanic: Românii ar putea avea nevoie de VIZE ca să intre în Marea Britanie
A început campania pentru BREXIT! Mai sunt două luni până la referendum
Numele premierului britanic, în scandalul Panama Papers. Cameron: „E o afacere privată!”
Românii au fost întrebați dacă vor ca Marea Britanie să rămână în UE. Ce au răspuns?
Cetățenii din Tuvalu, Uganda, Tanzania și Vanuatu pot decide ca Mare Britanie să iasă din UE. Cum s-a ajuns aici?